Vasile Turcu vrea pace

De: Cancan
Publicat: 16/05/2007 | 00:00

Unul dintre actionarii „cainilor”, Vasile Turcu , simte pericolul care poate veni chiar de la fanii fotbalistilor din Soseaua Stefan cel Mare. El a fost martorul ultimului incident nefericit pe care suporterii dinamovisti l-au provocat etapa precedenta, la Galati. Acestia au aruncat cu obiecte in teren imediat dupa ce moldovenii au inscris golul victoriei. „Ii rog pe fanii nostri sa nu raspunda provocarilor, pentru ca riscam sa jucam fara suporteri la primele meciuri din urmatoarea editie de campionat”, a spus finantatorul. El cere Comisiei de Disciplina sa fie ingaduitoare cu Dinamo si sa-i dea doar avertisment pentru cele petrecute pe stadionul Otelul. Trupa din „Groapa” a jucat, in acest campionat, doua partide fara spectatori, ambele fiind castigate la limita, cu acelasi scor, 2-1, cu Farul si cu FC Arges. (C.B.)