Video emoționant. Cum și-a întâmpinat milionarul Gianluca Vacchi fetița nou-născută acasă

Publicat: 31/10/2020 | 20:00

Milionarul Gianluca Vacchi și iubita lui Sharon Fonseca au devenit fericiții părinți ai unei fetițe sănătoase în dimineața zilei de 27 octombrie. La externarea din spital, italianul și-a întâmpinat fetele acasă cu o surpriză extrem de emoționantă.

Gianluca Vacchi a amenajat întreaga curte și casa cu decorațiuni specifice unui film cu prințese, ursuleți de pluș și multe baloane roz, dar și alte accesorii care i-au umplut inima de bucurie proaspetei mămici, nestăpânindu-și lacrimile când a văzut totul decorat ca într-un basm cu prințese. Milionarul a postat clipul emoționant pe contul lui de socializare, spunând „Bine ai venit acasă, prințeso! Te iubim!”.

Cel mai fericit tătic

Cu câteva zile înainte ca bebeluşul să se nască, Gianluca a făcut o postare în care a exprimat tot ce simte și unde s-a declarat complet împlinit. Mai mult, acesta a dedicat moment important din viaţa lui tatălui său, care a decedat şi nu a mai apucat să își cunoască nepoata.

„Acum știu de ce am așteptat atât de mult. Viața a avut un dar special pentru mine: tu și fiica noastră. Nu am cuvinte care să explice cea mai profundă senzație din întreaga mea viață și vreau să dedic acest moment de bucurie și de viață nouă memoriei tatălui meu și sunt sigur că acum este profund mândru de femeia pe care am avut privilegiul să o aleg să merg pe această frumoasă cale. Mulțumesc Reginei mele. Fiica noastră va avea cea mai incredibilă mamă din această lume. Te iubesc”, a scris Gianluca.

Cine este iubita milionarului italian

Gianluca Vacchi și Sharon Fonseca s-au cunoscut în urmă cu doi ani, pe platourile de filmare ale unuia dintre videoclipurile sale. Italianul mai are o fiică dintr-o relație anterioară, născută în iulie 2002.

Sharon Fonseca este o jurnalistă de 25 de ani, de origine venezueleană, model și actriță. Aceasta a devenit cunoscută datorită relației cu milionarul Italian Gianluca Vacchi.

Gianluca Vacchi este un milionar Italian, cunoscut pentru stilul său de viață extravagant. Antreprenorul de 52 de ani este umărit de peste 12 milioane de oameni.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult