„Visele nu mor niciodata!”

Visele nu mor niciodata! Nu am incetat sa visez si sa ma incred in Bunul Dumnezeu! Cu ajutorul vostru prin acest concurs stim ca aceasta este sansa noastra la viata pentru unul dintre copii mei si pentru mine! Aceasta este viata mea reala si poate emotionanta: Copil fiind visam la dragoste…la un camin fericit pe care alti copii il aveau… Copil fiind ploram mila cand eram strivit de perete cu o mana si un picior rupte fiindca incercasem sa o apar pe mama… Copil fiind amestecam bucata de mamaliga cu lacrimi si cu muci… si era asa de buna ca-mi astampara foamea… Copil fiind imi doream nespus frumoasele jucarii ce tronau maiestuos in vitrinele mari Copil fiind incepeam sa cunosc lucruri care-mi omorau copilaria… si-mi distrugeau visele pline de povesti.. invatasem ce semnificatie reala are lacrima… Copil fiind… imi parea ca am cea mai frumoasa copilarie din lume… desi poate nu o aveam… Matur fiind… visele renasc din nou… odata cu aparitia copiilor… visez pentru ei… incerci si te chiunui sa nu traiasca ce ai trait tu… sa le fie mai bine… Aveam trei flori… dar una se ofileste de la o zi la alta… Totul a inceput acum cateva luni… Am cheltuit bruma de economii pentru a afla ce are… Analizele sangelui sunte rele mereu in ciuda unui tratament… fiecare medic are cate un diagnostic…: anemie feriptiva… atrita reumatoida juvenila… leucemie… insotite de trimiteri la spitale din Iasi sau Bucuresti… Si ce durere poate fi mai mare sa il stii bolnav?! Grav… si sa nu-l poti ajuta… pentru ca viata se plateste… Sa-l stii ca-l pierzi si sa nu ai puterea de a-l privi cand iti spune „tati te iubesc”… pentru ca stii ca il tratezi, pentru ca nu il poti salva… innecandu-te de plans cu fata ferita sa nu te vada. Ce urlet de jale mai mare ca acesta iti poate rascoli sufletul??!!!! Si toata acestea ne doboara… Muncesti cu un minim pe economie si sa nu-ti ajunga nici macar pe un sfert … sa stii ca esti limitat ca mai mult nu poti face, prins intr-un lant nevazut care te sugruma.!! Sa ajungi in disperarea in care urli in tine si mii de ganduri sa-ti nauceasca mintea si sa te intrebi „cum Doamne sa le fac pe toate?” O vedem zilnic.. slabita enorm numai piele si os.. palida.. si abia merge, plangand noaptea de picioruse ORE … si leganand-o intr-o imensa si grea lacrima plina de oboseala, plina de teama si necunoscut.. Matur fiind realizez ca pentru a iesi din coltul acesta uitat de lume pentru a ne ajuta copilul ne trebuie mult mai mult… Ma mai pot gandi la mine?… La interventia pe care trebuie sa o fac in afara tarii si care costa o gramada de bani? Ma rog la Bunul Dumnezeu sa ma tina macar pana o stiu pe ea bine… Matur fiind visele devin durere… o lupta pierduta cu viata… Te incapatanezi sa le dai o speranta acestor ingerasi dar te intrebi „cum sa fac Doamne?!”… Matur fiind desi te lupti eroic… viata te mai si raneste un blestemat de infarct sa te doboare… Dar te ridici in genunchi daca nu poti in picioaresi mergi mai departe… sau maacr incerci…pentru ca… visele nu mor niciodata!!! Termin in lacrimi… asa cum e viata aici jos a multora dintre noi… ION FLORIN Dorohoi (Botosani)