Acasă » Showbiz » Showbiz intern » A intalnit marea iubire la 60 de ani

A intalnit marea iubire la 60 de ani

De: Cancan 14/09/2009 | 00:00
A intalnit marea iubire la 60 de ani

FAMILIE. Sotia il insoteste pe artist chiar si pe platourile de filmare IMPLINIRE. Gheorghe Dinica si sotia sa, Gabriela, s-au cununat civil in 1996 GENIAL. Pe scena, actorul interpreteaza roluri atipice, de compozitie PRIETENIE. Pe scena de teatru alaturi de Radu Beligan, unul dintre mentorii sai COLEGIALITATE. Alaturi de Vladimir Gaitan in „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Simona Odorhean A interpretat zeci de roluri pe scena de teatru si a jucat fara cusur rolurile negative care, parca, l-au atras ca un magnet, personaje care, desi au fost percepute antipatice, un exemplu negativ din patura de jos, l-au ajutat sa ajunga, usor, usor, la sufletul spectatorului care l-a indragit imediat. Si, cu toate acestea, in viata personala a reusit abia la 60 de ani sa-si gaseasca jumatatea si sa se insoare cu femeia care l-a convins ca viata trebuie traita in doi. A cunoscut-o pe Gabriela, in casa unor prieteni apropiati, la 60 de ani, atunci cand nu credea ca mai poate interveni o schimbare majora in viata sa si, incet, incet, a descoperit ca ea este cea alaturi de care vrea sa-si petreaca restul vietii. Asa a inceput in urma cu 13 ani povestea lor de iubire si asa continua pana in ziua de azi, cand practic cei doi au devenit „unul”. „Mi-a placut foarte mult statutul de celibatar, m-am distrat, m-am bucurat de viata. Cand am intalnit-o insa pe Gabi, sotia mea, am stiut ca ea este omul langa care imi doresc sa petrec restul vietii”, ne-a povestit Gheorghe Dinica, marele artist ce provine dintr-o familie care la un moment dat, dupa perioada razboiului, a decis sa se separe. Aceasta este doar una dintre traumele traite in copilarie de maestru, cel care, la o varsta frageda, a avut ocazia sa vada cu ochii lui cum ii este bombardata casa parinteasca din cartierul Giulesti. „Imi amintesc si azi cum am vazut, ascuns intr-o pivnita de langa casa parinteasca, cum o bomba ne-a distrus jumatate de casa. De fiecare data cand ieseam din adapost mai vedeam o casa din vecini distrusa. Asta a fost cel mai dureros, sa vad ulita copilariei mele transformata in pamant”, ne-a povestit, cu emotie, marele artist. Acum are un singur regret: ca nu are un copil caruia sa-i povesteasca prin cate a trecut pana a ajuns ca lumea sa i se adreseze cu apelativul „Maestre” si cum a reusit el, un simplu angajat la Posta, care a descoperit magia teatrului intr-o trupa de amatori interpretand rolul Locotenentului Stamatescu din „Titanic Vals”, sa ajunga ditamai generalul in serialul „Aniela”, „lovitura de televiziune” care va fi difuzata incepand de azi, la Acasa TV.

Ridicat la grad de general in „Aniela”

„Imi place sa imbrac uniforma generalului Grigore Vulturesco din „Aniela”, sa fac parte dintr-o lume renascuta, sa iau parte la baluri, sa filmez alaturi de femei minunate imbracate in rochii superbe. „Aniela” este o lovitura de televiziune, un proiect extrem de ambitios care sunt convins ca ii va cuceri pe cei de Acasa. Nici nu ar avea cum sa reziste unei perioade de aur, straluciri si sensibilitati de la 1900″, ne starneste curiozitatea Gheorghe Dinica vorbindu-ne despre „Aniela”, serialul care incepe azi si va fi difuzat de luni pana vineri, de la ora 20.30, la Acasa TV.

Biografie

S-a nascut pe 1 ianuarie 1934 si a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica in 1961. Intrepreteaza zeci de personaje pe scena Teatrului de Comedie, Teatrului National I.L.Caragiale si Teatrului L.S Bulandra si alte 60 de roluri in filme artistice. Este distins cu titlul Doctor Honoris Causa in 2008 si Ordinul Serviciul Credincios in grad de Mare Ofiter.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni milionar într-un an. Câți bani a câștigat în 10 luni
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar trebui să fie ILEGAL să posteze pozele astea
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Situație dramatică în cazul regretatei Naomy! Familia nu are nici măcar loc de veci: „Nu-i interesează…”
Situație dramatică în cazul regretatei Naomy! Familia nu are nici măcar loc de veci: „Nu-i...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Bogdan de la Ploiești și Cristian Pucean se pregătesc să devină părinți: „Știe toată lumea cât de mult iubesc eu copilașii”. Cei doi au făcut marele anunț după împăcare
Bogdan de la Ploiești și Cristian Pucean se pregătesc să devină părinți: „Știe toată lumea...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
Se limitează plățile cash. Legea a fost votată
Se limitează plățile cash. Legea a fost votată
BANC | Bulă, Sfântul Petru și „pomul minciunilor”
BANC | Bulă, Sfântul Petru și „pomul minciunilor”
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră,...
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea mintală a utilizatorilor”
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
Tatăl lui Jador nu are încredere în intențiile legate de Oana Ciocan: „Le-a spus tuturor fetelor din viața sa că le iubește și că le ia de nevastă”
Tatăl lui Jador nu are încredere în intențiile legate de Oana Ciocan: „Le-a spus tuturor...
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul care îi dă o aromă de neuitat
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul...