CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Intern
Postat pe 22 iun 2010 17:12
 1215

Avocatul lui Dan Diaconescu a depus plângere împotriva actelor de urmărire penală

Avocatul lui Dan Diaconescu a depus la şeful DNA o plângere împotriva actelor de urmărire penală a clientului său, pe motiv că acestea s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor de procedură penală.

Avocatul lui Dan Diaconescu a depus plângere împotriva actelor de urmărire penală
"Solicit infirmarea actelor procurorului mai sus menţionate, pentru următoarele: Cu privire la Rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva mea, din data de 18.06.2010, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 pct. 1 şi 2 Cod Penal, raportat la art. 131 din Legea 78/2000, vă rog să constataţi că nu această rezoluţie nu cuprinde motivele, şi nu face vorbire despre indiciile sau probele care au fost de natură să ducă la schimbarea calităţii mele procesuale în acest dosar, din martor în învinuit", notează avocatul Mihai Rapcea în plângerea sa.

 

 

El arată că Diaconescu a fost citat şi audiat ca martor, apoi "i s-a adus la cunoştinţă rezoluţia contestată fără a i se prezenta un act de schimbare a calităţii acestuia din martor în învinuit, şi fără a i se prezenta argumentele, indiciile sau probele potrivit cărora s-a realizat schimbarea calităţii sale în acest dosar".

În opinia apărătorului, rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva lui Diaconescu a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor articolului 238 Cod Procedură penală (Cpp), nefiindu-i adusă la cunoştinţă existenţa unei măsuri de extindere a cercetărilor cu privire la subsemnatul, "deşi procurorul de caz era obligat sa facă propuneri procurorului şef pentru extinderea cercetarilor penale, în termenele şi condiţiile prevăzute de disp. art. 238 Cpp", a adăugat Mihai Rapcea.

"Mai mult, deşi era firesc să mi se comunice un exemplar al rezoluţiei respective, potrivit disp. art. 228 (6) Cpp, procurorul Gheorghe Bocşan a refuzat să facă acest lucru, deşi am solicitat verbal comunicarea unui exemplar al acestei rezoluţii, acesta încheind un proces verbal din care rezultă că mi-a adus la cunoştinţă conţinutul rezoluţiei, şi nu faptul că mi-a comunicat-o, aşa cum prevăd dispoziţiile imperative ale art. 228 (6) Cpp", spune sursa citată.

În plus, rezoluţia contestată este nemotivată, fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor articolului 228 (6) Cpp, în sensul că nu cuprinde motivele pe care procurorul de caz şi procurorul şef de secţie care a confirmat măsura, le-au avut în vedere pentru luarea acestei măsuri, mai arată avocatul.

Potrivit acestuia, în acte s-ar fi strecurat o serie de "greşeli şi inexactităţi cu privire la situaţiile de fapt consemnate". Avocatul arată că Diaconescu nu deţine calitatea de administrator la SC Oglinda Television SA şi SC Ocram Televiziune SA, el deţinând doar calitatea de acţionar la aceste două societăţi.

Cu privire la Ordonanţa de reţinere de marţi dimineaţa, avocatul cere să se aprecieze "nelegalitatea şi netemeinicia acestei măsuri".

"În motivarea de drept a acestei măsuri, s-au avut în vedere dispoziţiilor articolului 148, litera f, coroborate cu dispoziţiilor articolului 136, alineatul 1, litera a, raportate la dispoziţiile articolului 143 Cpp. Ori, în ordonanţa atacată nu au fost prezentate probele sau indiciile temeinice din care să rezulte săvârşirea de către Diaconescu a unei infracţiuni. Mai mult, situaţia acestuia nu se încadrează în niciuna dintre condiţiile prevăzute de articolul 136 Cpp care să justifice luarea unei măsuri preventive (asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, fie pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală)", mai precizează avocatul Rapcea.

 


Fotografi inspiraţi au surprins de-a lungul timpului instantanee care acum îi fac pe protagonişti
DIN INTERN
 
 0
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Fii primul care comenteaza
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
OFERTE RECOMANDATE
Berceni , SC: 130 mp
Pipera , SC: 160 mp
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Un bucătar japonez şi-a gătit propriile organe sexuale pe care ...

Mao Sugiyama, un bucătar din Tokyo, care s-a descris drept "asexual" şi-a tăiat, gătit şi servit organele genitale ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
16°C
min:11°
max:22°
Temperatura: 16°
Presiune: 982.05 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 16 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492