CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Intern
Postat pe 28 sep 2010
 3712

Cele mai mici lefuri din UE, cea mai scumpa mancare

Daca pana nu demult se spunea ca in Romania sunt salarii de Est si preturi ca in Vest, acum lefurile au scazut si mai mult, dar unele alimente de baza sunt mai scumpe ca in restul statelor vecine din UE.

Cele mai mici lefuri din UE, cea mai scumpa mancare
Conform ultimelor date publicated de Eurostat, Comisia de Statistica a UE, Romania a "luat fata" multor tari din regiune in privinta preturilor, in sensul ca unele alimente de baza de la noi sunt mai scumpe decat in alte tari din regiune. Astfel, romanii cumpara carne de porc si de pui de trei ori mai scumpa decat bulgarii, iar laptele de la noi este de aproape doua ori mai scump ca in Ungaria. De asemenea, ouale romanesti sunt cu peste 60% mai scumpe decat in Polonia si de doua ori mai scumpe ca in Bulgaria.
La baza acestor diferente sta, in primul rand, nivelul TVA, de 24%, una dintre cele mai mari taxe pe valoarea adaugata din UE, precum si lipsa subventiilor.
Cat priveste veniturile, doar in Bulgaria mai sunt salarii mai mici ca in Romania, in restul UE acestea fiind mai mari sau mult peste lefurile din tara noastra.

Salariile bugetarilor la noi si in alte state UE




Preturile alimentelor de baza la noi si in alte state UE

Noi cresteri de preturi la alimente

Producatorii si procesatorii din industria alimentara avertizeaza ca in octombrie ne putem astepta la majorari de preturi de circa 18% si chiar si de 30%. Potrivit presedintelui Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea, producatorii vor sa scumpeasca uleiul (de la 5,5 la 6,5 lei pe litru, in medie), zaharul (de la 3 la circa 4 lei/kg, in medie) si carnea de pasare (de la 15 la 18 lei, in medie). Pe de alta parte, si la paine s-ar putea inregistra scumpiri de pana la 30%, producatorii sustinand ca, din cauza recoltei autohtone slabe calitativ si cantitativ, sunt obligati sa importe grau scump.
Fotografi inspiraţi au surprins de-a lungul timpului instantanee care acum îi fac pe protagonişti
DIN INTERN
 
 9
munteanu
29.09.2010
10:42
SARACI,LIPITI PAMANTULUI
BINE ATI VENIT IN TARA LUI BASE,AICI AVEM DE TOATE,PROSTIE,SARACIE,CORUPTIE,HOTIE.SALARII DE BATJOCURA,TIGANIE,SMECHERIE.
munteanu
29.09.2010
10:36
CEA MAI SCUMPA TARA,SI SUNTEM LA COADA,
suntem o tara de rahat,preturi nai scumpe ca in GERMANIA,FRANTA,SPANIA,DAR ASTA-I VIATA,STAM SI INGHITIM,POMANA DE LA EUROPENI
carmen
28.09.2010
19:13
SA TRAITI BINEEEE
PARDON ,SA CRAPATI BINEEEEEE,HA ,HA ,HA
mwsterul fasole
28.09.2010
14:52
si care-i treaba
ce va plangeti? nu ati votat voi din 1990 incoa numai fosti membrii ai PCR. Cum era sub domnia PCR pana in 1989, nu la fel de rau? Acum ce va mirati. Cand o sa votati o conducere normala, o sa aveti viata ca in Elvetia sau Austria. Dar ca sa votati corect, trebuia sa schimbati mai intai poporul cu alt popor, sa zicem cu elvetieni sau austrieci. Muhahaha.
carmen
28.09.2010
11:15
ce?
in polonia un l de lapte e 1,5 lei in ro este 5 un kg de carne 7 lei in ro 16 deci cam toate produsele de 2- 3 ori mai mici..o tara de kakat nici sa bei apa nu poti ca nuti permiti
ramona
28.09.2010
09:48
tara lui base
ca la noi la nimeni niste nesimtiti ar trebui sa i inchida in carcera sa traiasca si ei ca noi macar 5 zile si apoi vor vedea ei ei stiu ces banii si cheltuielili ei merg cu cardul achita si la revedere credca nu stiu macar culoarea la bani niste escroci sper sa aiba sorta mai rae ac ceausescu ca daca o au ca ei e o pedeapsa prae blanda dar exista un dumnezeu cu siguranta intro zi se va sfarsi ...
FUNCTIONARUL
28.09.2010
09:31
560 EURO SALARIU??
Functionarii din ROMANIA au un sal de 560 euro????? CARE FUNCTIONARI? SUNT FUNCTIONAR SI AM UN SAL DE 140 EURO. ????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
florin
28.09.2010
09:13
spania
stiu ana asa este si ieu stau in spania si asa sunt preturile aici daca vrei sa mananci carne toata ziua poti manca carnea ie ieftina si toate celelalte alimente cu 50 de euro mananci toata saptamana siti mai si ramane bani
ana
28.09.2010
02:13
tara de rahat
de curand o cunostinta a venit din spania si mi-a confirmat ca acolo kg de ceafa de porc se vinde la pretul de 1,5 euro! acolo nu vezi oameni sa stea la coada si sa cumpere o punguta de carne, tot in spania cu 20 euro iti platesti factura pe 2 luni la elecricitate ptr un apartament cu 3 camere! Uimitor asa-i? in ce tara traim!
Super tare:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe ...

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492