Drama romancei care isi cauta disperata fiica pe Facebook! Citeste-i povestea si da SHARE ca s-o ajuti sa-si stearga lacrimile!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Romanca, stabilita in Grecia de 15 ani, povesteste intr-o scrisoare emotionanta publicata pe Facebook despre un gest pe care l-a facut in urma cu 21 de ani si pe care il va regreta toata viata.

“Aveam 16 si am ramas insarcinata fara voia mea. Ai mei nu voiau sa ma inteleaga si nici nu voiau copilul. Nu voiam sa scap de ea, de asta am ascuns sarcina cat am putut. Cand aveam noua luni am plecat la o familie in Severin, dar cand a trebuit sa merg la spital m-au dus acolo fara niciun ajutor. S-au speriat, asa mi-au zis. Am nascut singura si imi amintesc ca doar un doctor m-a ajutat. Mi-a dat sa mananc, cu toate ca celelate asistente se purtau urat cu mine, ma jigneau si ma intrebau ce treaba are o moldoveanca in Severin”, scrie femeia.

Ce a urmat a sfasiat inimile a mii de romani care au impartit mesajul Crinei mai departe, in speranta ca dupa mai bine de doua decenii pline de chin si gandul daca isi va putea strange vreodata in brate fiica, visul ei se va implini.

“La iesire din spital m au intrebat daca vreau sa o las sa o ia vreo familie sa o creasca, dar nu am vrut. Era asa de gingasa si linistita. Doar ma privea. Am botezat-o si i-am pus trei nume: Vali-Alina-Elena. Familia la care stateam mi-a apus ca trebuie sa plec deoarece nu vroiau un copil in casa. Am plecat cu trei lei in buzunar intr-un oras in care nu stiam nimic si pe nimeni. Mergeam pe strazi pana am vazut o scoala care scria „Casa de Copii nr 1”. Am stat la poarta mult timp si nu stiam daca pot intra sau nu. M-au intampinat doua doamne care m-au dus la directoare – Nu vreau sa o las de tot ( i-am spus), vreau sa o iau inapoi dar acum nu am unde sa merg. -Nici o problema (mi-a spus directoarea) o poti lua oricand. Am crezut-o deoarece parea intelegatoare. Mi-a spus ca va trebui sa o vizitez in fiecare luna sau sa trimit scrisoare. Am cautat de lucru vreo cateva zile dar cine m-ar fi luat avand doar 16 ani? Se uitau cu mila la mine si mi spuneau ca nu ma pot ajuta”, sustine femeia indurerata.

Aceasta povesteste ca s-a intors la Bacau, cu doar trei in buzunar si, ajunsa acasa, a inceput sa-i scrie fetei ei, in speranta ca cineva din centru i-ar fi citit micutei cat de mare este dorul ei.

“Nu mi-au raspuns niciodata cu toate ca ceream cel putin o poza cu ea. La 18 ani am plecat de acasa. M-am dus in Bucuresti sa-mi gasesc de lucru si eram asa bucuroasa ca gasisem serviciu si casa, asa ca puteam sa-mi iau inapoi ingerasul. Lucram in doua locuri ca sa pot strange bani. Asa ca dupa cateva luni am plecat in Severin sa-mi vad puisorul pe care-l lasasem pe alte brate. Bucuroasa, m-am dus la directoare sa-i spun ca vreau sa o iau pe Alina, dar… – Doamna, v-ati pierdut dreptul de mama. Nu ati venit niciodata sa o vedeti timp de doi ani si copilul este deja la o familie”. Iar vestea a picat ca un trasnet!

“La iesire din cladire m-a oprit o femeie de serviciu care mi-a zis sa o astept si sa merg cu ea acasa. Mi-a povestit totul despre Alina si despre ce au facut cu ea. Familia care a luat-o este instarita. Ea este profesoara si el lucreaza la granita in grad mare. Au iubit-o din prima clipa si asa nu au luat in seama scrisorile trimise si au infiat-o cu acte false. Nu ma puteam pune cu ei. erau oameni care aveau bani si cunostinte (asa mi-a spus femeia de servici). M-am intors la Bucuresti distrusa si fara sa pot spune cuiva ce am pe suflet si fara sa am pe cineva care sa ma ajute. Am strans din nou bani si m-am intors dupa cateva luni, dar de data asta nu m-au lasat sa o vad nici pe directoare. Mi-a trimis doar o hartie pe care scria sa o las in pace, ca este bine, si ca asa cum nu m-am interesat atata timp sa nu o fac nici de acum inainte. Am incercat in multe moduri dar nu am reusit nimic.
Au trecut 21 de ani, iar mama-martira nu a renuntat niciodata sa-si caute fetita.

“Nu as fi vrut sa le o iau, nici sa-i stric copilaria. Vroiam doar sa o vad, sa vad ca este bine, sa le multumesc ca au crescut-o cu drag, si sa stie ca exist, si nu am parasit-o, cel putin cu gandul, nici o secunda din viata mea. Au trecut 21 de ani de atunci si eu incerc chiar si pe Facebook sa caut numele de Alina, si sa ma uit la poze, sa vad daca este ea. Poate i-au schimbat numele, poate nu mai este acolo, nimic nu stiu. De asta am facut aceasta pagina, poate ma ajutati voi si Dumnezeu sa ajunga la ea sau la cineva care stie povestea sau o cunoaste. Nu ma astept la nimic, nu am dreptul nici sa ma strige mama, doar vreau sa stie ca exist si ca nu am scos-o niciodata din sufletul meu. Si ca pot fi langa ea oricand. Va multumesc tuturor si sper in puterea si sensibilitatea voastra. Chiar daca cineva ma va judeca sau ma va jigni, nu ma voi supara, deoarece merit. Nu trebuia sa o las!”, isi incheie epilogul femeia care este decisa sa mearga pana in panzele albe ca sa-si vada fata.

Citeste maine pe www.cancan.ro continuarea acestei povesti incredibile care a impresionat pana la lacrimi, si cat de aproape a fost Crina sa-si stranga fiica in brate.
 
Mariana Apostol