Prima stewardesa romanca are 84 de ani

S-a nascut pe 26 august 1923, la Gura Humorului. Desi are 84 de ani, inca mai pastreaza supletea trupului de stewardesa si o unda de tinerete. Maini fine cu degete lungi, delicate, zambet discret. Mintea clara, simtul umorului si pofta de viata au tinut-o tanara mereu. In garsoniera ei cocheta plutesc amintirile ca un fum subtire. Cand se apuca de povestit, ochii ii stralucesc. Colegii o poreclisera "Lady", inainte de a fi insotitoare de bord, Viorica Hutan a lucrat tot in domeniul aviatic, ca secretara de pista la Scoala de planoare. Asta se petrecea in 1941. Era tanara de tot, curajoasa si ambitioasa. Atunci a facut primul zbor cu avionul. In 1942 s-a angajat la Comandamentul Tineretului Aviatic Roman.

Cand s-a terminat razboiul, institutia s-a desfiintat, iar Viorica Hutan a trecut in administratie. Pentru ca arata bine si stia limbi straine, a fost propusa pentru scoala de stewardese, care abia se infiintase la Bucuresti. Asa ca, din anul 1955, a devenit prima insotitoare de bord cu diploma acordata la Bruxelles de foruri internationale. Avea 32 de ani. "Examenul nu era usor, spune Viorica Hutan. Trebuia sa ai cultura generala, sa zambesti, sa poti conversa cu pasagerii. Sa corespunzi fizic. Eu stiam rusa, germana, franceza si engleza. Apoi, trebuia sa stai bine cu sanatatea si sa nu fii o fricoasa. Sus, la inaltime, frigul intra peste tot. Batea vantul in avion. Ce, era ca acum? Zdranganeau geamurile si usile. Eu, insa, radeam, ca sa inspir incredere celor din jur." La inceput, "Lady" zbura cu "Li 2", un avion greoi, cu doua motoare, destul de subred. Cand se afla la inaltime, se zdruncinau serios toate incheieturile, iar vantul batea ca pe Ceahlau inauntru.

Fara motoare la 8.000 de metri

Cu aeronavele sovietice nu era de glumit. Li se oprea unul dintre motoare, nu iesea trenul de aterizare sau se bloca vreo elice. Cand avionul nimerea in nori de furtuna toti pasagerii si echipajul erau zguduiti cu putere. "Cand am fost odata la Atena s-a blocat trenul de aterizare. "Ce sa ne facem? Cum aterizam?", se intrebau cu ochii in lacrimi celelalte insotitoare. Eu nu m-am panicat. Pilotii au dat S.O.S. si aeroportul s-a umplut de ambulante, masini de pompieri, cum vedeti prin filmele americane. Am scapat cu bine pana la urma. Abia cand am simtit pamantul sub picioare mi-a fost frica si am realizat ca puteam sa murim."

Alta data, echipajul s-a trezit ca ramane fara motoare chiar deasupra Marii Mediterane, la 8.000 de metri altitudine. "In 1962 duceam niste pasageri care emigrau in Israel. Eram la bordul unui avion cu patru motoare, deasupra marii. La un moment dat, ma cheama comandantul in cabina: "Lady, am ramas fara un motor. S-a simtit ceva?"
I-am zis ca nu. Peste putin timp, se mai duce un motor. In gandul meu ziceam: "Ei, si?! Lasa ca mai avem doua, nu ne prabusim si oricum exista barca de salvare". In cele din urma, avionul a ramas fara niciun motor. Planam pur si simplu, fara ele. Gata! O sa murim, am crezut atunci. Am reusit, totusi, sa aterizam fortat pe o plaja, la Paphos. Acolo era doar un magar, care, atunci cand a vazut ditamai magaoaia, a facut iha-iha si a zbughit-o speriat." Fosta insotitoare de bord isi aduce aminte cu placere de aventurile aeriene traite de-a lungul anilor. Cel mai mult i-a placut "Marele Raid", atunci cand a inconjurat intreg globul pamantesc, timp de 27 de zile.

Zborul, realizat cu o aeronava Tarom, a fost in premiera mondiala si a reprezentat un record absolut la vremea respectiva, la sfarsitul anului 1969.
Avionul a survolat patru continente, 27 de tari, trei oceane, cinci mari, parcurgandu-se astfel 47 de mii de kilometri. Cativa ani mai tarziu, aceeasi aeronava s-a prabusit in Marea Rosie.