Plonjează de pe cele mai înalte stânci, de la 26 de metri înălţime

Dacă eşti în căutarea unui hobby care să îţi satisfăcă pofta de adrenalină, iar săriturile în apă de la mare înălţime îţi cam fac cu ochiul, poate nu ar fi rău să te gândeşti de două ori înainte de a te apuca de acest sport. Chiar eşti pregătit pentru aşa ceva? Pare simplu la prima vedere. Nu ai nevoie de cine ştie ce echipament, costumul de baie e mai mult decât suficient şi nici nu trebuie să mobilizezi o armată de oameni să îţi acorde asistenţă tehnică. Eşti doar tu, cu trupul tău, care străbate aerul la viteze ameţitoare înainte de a intra în apă, fără stropi, pe cât se poate. Şi pentru că ar fi poate prea facil să te azvârli pur şi simplu în apă de pe un mal mai mult sau mai puţin înalt s-a lansat şi "instituţionalizat" marea provocare, respectiv să plonjezi în apă de la 26 de metri înălţime, adică echivalentul unei clădiri cu opt etaje.


Mai par simple şi la îndemâna oricui săriturile? S-ar putea ca răspunsul să fie negativ. Spectaculos de privit, acest sport nu este pentru cei slabi de înger. Pentru a ajunge la performanţă, este nevoie de mult curaj şi de sute, dacă nu chiar mii de ore de antrenament. Acest sport care se înrudeşte cu cascadoriile a apărut, se pare, în 1770, când regele Kahekili, ultimul care a domnit peste Maui, a sărit de pe Kaunolu, o stâncă de 19 metri înălţime, şi a intrat în apă fără să facă un singur strop. De altfel, pasiunea suveranului pentru plonjatul în picaj, însoţit sau nu de diferite răsuciri, i-a atras acestuia porecla de "Omul-Pasăre". Mai târziu, când s-a plictisit să sară singur şi a realizat că e la fel de plăcut să îi privească pe alţii făcând acest lucru, regele le-a cerut luptătorilor lui să se arunce de pe Kaunolu, pentru a-şi demonstra curajul şi loialitatea. În timp, "nebunia" regelui din Maui a prins şi s-a răspândit în toată lumea, în prezent fiind organizate chiar şi competiţii internaţionale la care participanţii trebuie să sară de la 26 de metri înălţime. În cele trei secunde cât durează "zborul" până jos, viteza corpului ajunge şi la 90-100 de kilometri pe oră, o adevărată provocare chiar şi pentru sportivii profesionişti. Atunci când există pauze între concursuri, amatorii de sărituri în apă de pe stânci îşi pot face "mâna" în Jamaica, Mexic sau chiar Elveţia.

Campion mondial la 26 de ani

Când vine vorba despre cei care au ajuns la performanţă în ceea ce priveşte săriturile în apă de pe stânci, numele britanicului Gary Hunt, în vârstă de 26 de ani, este rostit cu respect. Şi-a început cariera ca înotător, iar în copilărie a avut tangenţă şi cu gimnastica. În 2006 a decis să facă trecerea spre săriturile în apă, modalitatea perfectă de a îmbina cele două sporturi. Nefiind străin de acrobaţii, a avut succes rapid în noul domeniu, iar în 2010 a devenit campion mondial. Când nu se aruncă de stânci, îşi petrece timpul liber în dormitor, unde devorează cantităţi "industriale" de pâine cu unt în timp ce se uită la televizor la emisiuni sportive.