Varianta. Americanii care vor sa protejeze mediul inconjurator si dupa moarte pot achizitiona cosciuge din ziare reciclate Americanca Cynthia Beal, din Portland, Oregon, vrea sa revolutioneze piata inmormantarilor din Statele Unite. Pentru aceasta, ea si-a deschis un magazin de pompe funebre, unde toate produsele oferite, importate din Marea Britanie, sunt suta la suta ecologice. Astfel, sicriele vandute de Cynthia sunt biodegradabile, fiind realizate din ziare reciclate. Utilizarea lor elimina necesitatea imbalsamarii cu formaldehida a cadavrelor, solutie care polueaza mediul inconjurator. Pretul unui cosciug ecologic variaza intre 100 si 3.000 de dolari, in functie de cantitatea de munca depusa pentru realizarea lui. Cel mai scump este, desigur, cel realizat manual si pictat personalizat. Si pentru ca Cynthia se gandeste la confortul clientilor sai, ofera si giulgiuri din fibre naturale, care nu au trecut prin procesul de innalbire. (A.C.)