Cum e cu adevarat viata in Legiunea Straina! Un fost legionar face dezvaluiri complete

In Legiune este liber sa se inroleze oricine, dar cei mai multi dintre viitori legionari sunt tinerii cu probleme, care vor sa se “ascunda” o buna perioada de timp. Din cei care ajung aici, putini reusesc sa treaca peste perioada de proba, de patru luni.

“Pasiunea pentru Legiune a inceput inca din copilarie deoarece cel mai respectat tip din zona in care locuiam era un fost legionar. La chefuri si pe la barul din zona baietii mai mari povesteau tot felul de mituri despre el si despre aceasta super armata, deci inca de pe atunci visam sa ma aventurez intr-o buna zi.

Usor, usor timpul a trecut, am crescut si ca majoritatea pustilor din generatia mea, am asteptat sa implinesc 18 si m-am aventurat in goana dupa bani prin Europa cochetand inca din cand in cand cu ideea asupra Legiunii. Acum eram si mult mai documentat de cand internetul a devenit mai accesibil. Am inceput in 2007 cu Spania unde dupa cam un an am reusit sa atrag ceva probleme asupra mea, probleme ce m-au determinat sa fac pasul cel mare…!”, si-a inceput Ionut povestea.

Antrenamentele sunt extreme, iar putini se pot lauda ca au terminat cele patru luni de proba. Un secret al legiunii, stiut doar de cei care ajung acolo, este ca soldatii sunt pusi sa invete cantecele legionarilor, iar aproape in fiecare seara erau pusi de sergenti sa cante pana cadeau din picioare.

“In privinta antrenamentelor pot spune ca sunt foarte grele, ca sa intelegi mai bine voi da cateva exemple. La inceput semnezi un precontract care dureaza patru luni…, instructia sau „le dégraissage de mammouth”, unde zilnic te trezesti la 5:30, te barbieresti si mananci un mic dejun ce consta in o cana de ceai sau cafea, deci alegi, nu ambele, un cubulet dintr-ala mic de unt de 10 grame si o felie de paine dupa care alergi 20 de kilometri.

Pe parcursul instructiei grupul a fost impartit in trei mici sub-grupuri, primul fiind cel mai puternic si in functie de grup se stabilea viteza de alergare, numarul repetarilor la exercitii, etc.

La intoarcere urma o ora de exercitii fizice majoritatea incluzand greutatea corporala gen “calisthenic exercise”, iar la final este o pauza de 20 de minute pentru dus, dupa care urmeaza diverse aplicatii de studiu: al armamentului, al tacticilor, al limbii, al cantecelor de legionari pana la ore tarzii 1.00-2.00 noaptea. Spre exemplu cantatul il aveam incepand cu ora 00:00 si in functie de cat de binedispus era sergentul de zi cantam pana la cel tarziu 2.00. Trebuia sa stam in picioare in timp ce cantam, toti rupti de oboseala, niciunul cu talent sau inclinatii spre cantat…, adeseori vedeai cate un camarad ca il ia somnul din picioare, au fost cazuri cand picajul se facea pana la sol, majoritatea se trezeau pe undeva pe la jumatatea drumului”, isi aminteste tanarul.

Unul dintre tipurile de antrenament la care sunt supusi legionarii este parkour, iar in fiecare saptamana soldatii erau supusi unor teste, iar cel mai bun timp te ajuta sa ajungi in regimentul dorit.

“Mai sunt si parkour-ul si testele saptamanale, unde iti dadeai sufletul sa scoti un timp bun, respectiv un punctaj bun care sa te ajute la finalul instructiei sa iesi cat mai in fata, sa poti alege regimentul unde mergi. Alergatul celor opt kilometri in dispozitia de lupta, bocanci (un kilogram fiecare), arma , casca, rucsacul cu echipamentul de 12-15 kilograme contra timp unde trebuia sa scoti un timp cat mai apropiat de 40 de minute, ce depasea 50 era deja negativ, mi se parea super greu.

Marsurile iar sunt ceva suprasolicitant. Marsul cel mare de la finalul instructiei care este ca si un test pentru dobandirea “kepi blanc-ului”, care are o lungime de 200 de kilometri. Aici daca ai avut ghinionul sa ti se rupa bocancii inainte de el esti terminat. Este nevoie ca bocancii sa fie cat mai obisnuiti cu piciorul care ii poarta, pentru a face cat mai putine batai (nr. bataturi), marsul la fel se face in dispozitie de lupta cu echipamentul precizat mai sus la testul de opt kilometri, alergare dispozitie lupta”, ne-a mai spus Ionut.

Antrenamentele solicitante ii fac pe multi sa renunte in cele patru luni, dar odata ce termini acest stagiu, devii, fara sa iti dai seama, o masina care nu oboseste indiferent de sarcina executata.

“Pot spune ca in privinta antrenamentelor, perioada asta este cea mai grea pentru ca nu esti obisnuit cu asa ceva, corpul nostru nu a fost niciodata suprasolicitat la un asemenea nivel. Este o constanta lupta psihica pe care o duci cu tine insuti, deoarece muschiul poate mult mai mult decat ne imaginam noi daca creierul da comanda. Dar totusi comanda aceea este al dracu de greu sa o tot dai.

La terminarea celor patru luni pot spune ca eram un fel de masinarie, care practic numai obosea orice as fi facut, cea mai fantastica forma fizica pe care am avut o de-a lungul vietii. Dupa aceea semnezi adevaratul contract de cinci ani si antrenamentele care urmeaza deja nu ti se mai par la fel de grele datorita formei fizice dobandite. Mai vin momente grele in timpul stagiilor pregatitoare care se tin in diverse colturi ale lumii, unde in functie de stagiu si de locatie timp de doua sau patru saptamani  esti testat din nou pana la limitele corpului uman si putin peste.

Spre exemplu in Djibouti, un mic stat din centrul Africii, fosta colonie frantuzeasca, este cotat unul dintre cele mai calde state ale Terrei, se tine un stagiu de pregatire pentru lupta in zone desertice, stagiu de trei saptamani extrem de dur datorita caldurii toride care depaseste 45 de grade Celsius uneori.

Un alt exemplu ar fi in Noua Caledonie, o mica insula langa Australia unde se tine un stagiu de doua saptamani de pregatire pentru lupta pe apa, unde am fost nevoit sa inot opt km in dispozite de lupta, bineinteles ajutat de labele de scafandru si rucsacul cu echipament, care fiind intr un sac impermeabil care cand l-am inchis a pastrat si aer si m-a ajutat fiind oarecum plutitor”, ne-a mai zis tanarul.

Din punctul sau de vedere, cel mai greu lucru pe care a trebuit sa-l suporte in timpul pregatirilor a fost foamea. Chiar daca pare banal la prima vedere, este extrem de greu sa faci fata unui antrenament foarte de solicitant, fara hrana din belsug.

“Raspunsul cred ca ar trebui sa fie foamea sau infometarea, mai bine spus. Micul dejun ca micul dejun, dar nici mesele ce urmau nu erau mai imbelsugate. Intram si luam mancarea pe rand intr-un sir indian, nu aveai voie sa te atingi de mancare pana nu lua si ultimul si nu ajungea sa isi aseze tava pe masa.

Doar luai, mergeai la locul care urmai, asezai tava pe masa si asteptai in pozitie de drepti pana cand ajungea si ultimul dupa care se saluta de catre caporal si ne spunea un fel de start. Uneori stopul venea dupa doar 30 de secunde, nu exagerez. Atunci am vazut cele mai urate moduri umane de a manca, ca sa spun asa pur si simplu indesai mancarea cat de repede puteai in gura.

Asta era in timpul instructiei, dupa aceea aveam cantina. In operatiuni aveam niste cutiute de marimea unei cutii de remi, unde erau niste pliculete cu cafea si ceai, vreo doua, precum si biscuiti dulci pentru micul dejun si doua conserve cu diverse mancaruri cu bisccuiti sarati. Acestea erau menite pentru 24 de ore, primeam zilnic cate una pe durata misiunii. Eu rad acum, dar mi-aduc aminte cum era in acel timp si mi se cam usuca zambetul de pe buze”, ne-a povestit legionarul.

La finalul celor patru luni Ionut a ales regimentul de parasutisti, mai exact compania de lupta urbana. El a reusit sa termine intre primii 10 si asa a avut ocazia sa aleaga.

“Eu am ales parasutistii, compania de combat urban. Am iesit in primii 10 si am avut privilegiul de a alege. Arma principala am fost un minimi, majoritatea au Famas, o arma de 3,6 kilograme. Acum in privinta misiunilor si teatrelor de razboi, intr-adevar Legiunea este trimisa in cele mai rele dintre ele, deoarece este o armata ce lupta in interesul Frantei si formata majoritar din straini

. Contractele de omorat oameni si detronari de regi intr-adevar exista si ele, dar aici vorbim deja de un alt nivel de Legiune. Legiunea straina are si ea la randul ei niste subgrupuri, formate din elita elitei ca sa ii spun asa, grupari commando. Regimentul meu avea unul, grup comando parasutist, ei sunt aceia care primesc acest gen de misiuni”, ne-a mai spus Ionut. (A.S.)