"Nu m-am certat niciodată cu Tavi Colen, el a făcut-o unidirecţional din motive pur egoiste, dând o lovitură sub centură formaţiei Talisman şi, implicit, familiei mele prin plecarea lui neaşteptată din trupă. N-am fost supărat pe el decât cel mult o lună, l-am iertat şi am şters cu buretele amintirile negative, împăcându-mă în acelaşi timp cu ideea că viaţa cere şi sacrificii. Au trecut de atunci cinci ani şi orice încercare de reconciliere directă sau indirectă a fost sortită eşecului. Ba, mai mult, în tot acest timp şi după 10 ani în care am fost ca doi fraţi, n-a binevoit nici măcar o dată să-mi răspundă la salut sau la mesajele trimise de sărbători", a spus Alin Oprea, conform Ring.