În urmă cu puțin timp, Răzvan Lucescu a ajuns în România, după ce starea de sănătatea a tatălui său s-a agravat. Atât fiul lui Mircea Lucescu, cât ceilalți membri ai familiei au fost chemați în această stare la spitalul unde „IL Luce” este internat.
Duminică, 5 aprilie, Răzvan Lucescu a ajuns pe Aeroportul Băneasa din București. Starea de sănătatea a lui Mircea Lucescu s-a agravat în ultimele 24-48 de ore, iar în această seară a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Universitar.
„Ce aș putea să vorbesc? E o situație grea, complicată, n-am mai multe… Sunt oamenii de acolo, la spital, care vă vor da toate informațiile. Eu oricum nu știu să vă explic”, a declarat Răzvan Lucescu.
Reamintim că vineri, starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit, chiar în ziua în care urma să fie externat. A suferit un infarct, iar medicii i-au montat de urgență un defribrilator. După operație, stare sa de sănătate era stabilă, însă, din păcate, medicii sunt rezervați. Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că IL Luce se află în stare critică.
„Din păcate, este în stare critică. Este la ATI, s-a degradat în ultimele 24-48 de ore din punct de vedere medical. Mi-e greu să mă pronunț sau să speculez cu privire la pÎn rognosticul medical”, a spus Alexandru Rogobete.
Stare de sănătate a lui Mircea Lucescu a început să se deterioreze duminică, 29 aprilie, după ce a leșinat în baza de antrenament a tricolorilor de la Mogoșoaia. „IL Luce” a fost tranferat de urgență la Spitalul Universitar din București, iar în urma investigațiilor medicale s-a stabilit că a suferit o sincopă cardiacă – pierderea bruscă, tranzitorie și completă a stării de conștiență.
„M-am enervat foarte tare când am început să fac analiza meciului cu Turcia, chiar dacă au trecut deja 3 zile. Și de la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Am simțit că nu mai pot respira normal. Sub nicio formă n-am suferit un stop cardiac, că am văzut că unii așa au scris. Au fost fibrilații. Mi s-a mai întâmplat prima dată când eram la Brescia”, a mărturisit Mircea Lucescu, de pe patul de spital.
Mircea Lucescu, transferat de urgență la Terapie Intensivă. Noi detalii despre starea sa
Mircea Lucescu a suferit o sincopă cardiacă. Ce este această manifestare clinică