Hidroelectrica vine cu un anunț important pentru clienți. Aceștia au transmis ce trebuie să facă utilizatorii pentru a primi facturi mai mici începând de luna viitoare. De asemenea, compania îi îndrumă pe oameni să plătească factura online prin intermediul aplicației pe care o pun la dispoziție.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din țara noastră. Are mii de utilizatori, iar pentru aceștia compania vine cu un anunț important. Oficialii spun că pentru a primi facturi cu un cost mai redus trebuie să citească indexul și să îl transmită mai departe. În plus, oamenii sunt încurajați să folosească aplicația și să plătească factura online pentru a fi mai eficientă.
Un nou anunț important pentru clienții Hidroelectrica. Reprezentanții companiei îi îndeamnă pe oameni ca până pe data de 26 mai, să citească și să comunice indexul. Acest lucru poate ajuta la corectitudinea facturii pe care o vor primi următoarea lună, fără taxe în plus, adică vor plăti exact cât au consumat. Indexul trebuie comunicat obligatoriu lunar în perioada 22-26 prin următoarele modalități:
-Portalul Client Hidroelectrica
-Aplicația iHidro, disponibilă în AppStore sau Google Play Store
-Apel gratuit la numărul 0800 800 359.
Dacă indexul nu este comunicat, furnizorul poate doar estima consumul, iar factura nu reflectă întotdeauna realitatea. De asemenea, un lucru important de menționat este faptul că Hidroelectrica a anunțat că oamenii pot plăti factura 100% online, fără să aibă nevoie de un cont pe aplicație. Cu toate acestea, utilizatorii care au creat un cont, pot naviga mai ușor.
Crearea unui cont în aplicația pusă la dispoziție de companie este, de fapt, un proces foarte simplu. Tot ce trebuie să facă cei care își doresc un cont este să descarce aplicația, să acceseze pagina pentru înregistrare, iar ultimul pas este să introducă datele pe care le cer.
Dacă ești client nou și ai finalizat cu succes procesul de contractare, următorul pas este crearea contului în aplicația iHidro.
Descarcă aplicația din Google Play, AppStore sau intră pe ihidro.ro/Portal
Accesează secțiunea „Înregistrează-te”
Completează datele necesare (CNP + POD pentru persoane fizice și CUI + POD pentru firme), arată ghidul special de pe site-ul oficial al companiei Hidroelectrica.
VEZI ȘI: Hidroelectrica schimbă oferta pentru clienții casnici. Ce tarif se aplică în lunile mai și iunie
Anunț Hidroelectrica pentru români. Ce spune șeful companiei despre facturi