
EXPLICATIE. Lovitură. Mircea Bornescu ar putea să-şi încheie cât de curând conturile cu Rapid
Disperaţi de erorile portarilor aproape în toate meciurile importante, conducătorii clubului au decis să pună punct degringoladei şi să aducă un goalkeeper care să dea siguranţă apărării. Primul nume pe lista lui Ioan Andone este jucătorul Rapidului, Mircea Bornescu, unul dintre cei mai buni portari din Liga I. Mutarea este condiţionată însă de sosirea în Giuleşti a lui Dani Coman, dar şi de transferul dinamovistului Cristi Pulhac la o echipă de afară. Surse apropiate clubului Dinamo au dezvăluit că "Jose" ar putea ajuge în "Ştefan cel Mare" şi ca urmare a unui schimb de jucători, cu atât mai mult cu cât Ioan Andone va trebui să renunţe, în următoarea perioadă, la 5-6 fotbalişti, între care Scarlatache, Homei şi Cosmin Moţi.
Răzvan Sima