
VALOROS. Pustai este cel mai longeviv antrenor din Liga I, el aflându-se pe banca Gazului în ultimele cinci sezoane

CV. Bawab a evoluat timp de trei sezoane pentru Real Madrid C şi s-a transferat la Gaz Metan în acest an

EROU. Pleşca a început ca titular sezonul şi a făcut meciul vieţii în partida din preliminariile Europa League contra nemţilor de la Mainz

CONŞTIINCIOS. Radu Zaharia este un fundaş foarte apreciat în Liga I, de serviciile sale interesându-se mai multe echipe din Bucureşti

BAZĂ. Ionuţ Buzean este un fotbalist cu experienţă în Liga I şi este titular de drept în echipa lui Pustai
Cristi Pustai nu a neglijat niciodată şcoala, deşi fotbalul a avut mereu întâietate. A urmat cursurile Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu şi a absolvit Facultatea de Matematică cu 10, totul în paralel cu activitatea de sportiv. "Matematica şi fotbalul îmi plac foarte mult, au fost etape din viaţa mea. La catedră mi-a plăcut foarte mult. Eu consider matematica un hobby necesar. Cu elevii este diferit de lucrat dacă am face o comparaţie cu fotbaliştii. În şcoală eşti mai responsabil, pentru că lucrezi cu oameni pe care trebuie să îi modelezi, să le oferi un drum în viaţă, în timp ce la fotbal munceşti cu unii jucători aflaţi la final de carieră, care sunt mai greu de schimbat. În orice domeniu, omul este cel care contează, dar să ştiţi că la catedră era mult mai greu", dezvăluia Pustai în trecut. A predat ştiinţele exacte timp de trei ani la un liceu din Mediaş, însă în ultima perioadă s-a dedicat total carierei de antrenor şi a devenit un model pentru elevii săi. Iar aceştia au toate şansele să-i calce pe urme, dacă ţinem cont că mare parte din jucătorii Gazului au terminate facultăţi de prestigiu. "Pe vremea când evolua la Real Madrid, Thaer Bawab a terminat o şcoală de farmacişti din Spania. A absolvit un curs de trei ani, deci are diplomă de farmacist. Dan Matei a terminat Facultatea de Cibernetică din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, în timp ce Răzvan Pleşca, portarul, are finalizate două facultăţi: Dreptul şi Economia", a spus Ioan Horoba, preşedintele formaţiei Gaz Metan, pentru CANCAN. Cei enumeraţi mai sus sunt elita, însă matematicianul Pustai se mândreşte şi cu alţi discipoli. "Radu Zaharia şi Ionuţ Buzean sunt studenţi la Universitatea de Petrol şi Gaze din Mediaş, în timp ce restul băieţilor din lot sunt la Facultatea de Sport. Suntem foarte mândri de ei, mai ales că toţi sunt nişte băieţi cu capul pe umeri, muncitori, iar acest lucru se vede pe terenul de joc", a încheiat Horoba.