Acasă » Știri » Sport » Fotbal » N’Doye, titular in club pana la cinci dimineata

N’Doye, titular in club pana la cinci dimineata

De: Cancan 15/11/2010 | 00:00
N'Doye, titular in club pana la cinci dimineata
GEST. Coincidenta sau nu, N'Doye s-a afisat in clubul bucurestean cu un tricou in culorile Universitatii Craiova, adversara de ieri a "cainilor", dar pe spate avea numele unui celebru jucator de basseball, "Manny" Ramirez

La finalul unei saptamani in care a fost izgonit de la prima echipa in urma unui conflict cu Ioan Andone, senegalezul nu a stat prea mult pe ganduri si si-a programat in noaptea de sambata spre duminica o petrecere de pomina.

In timp ce colegii sai se odihneau inaintea partidei din campionat cu Universitatea Craiova, mijlocasul de culoare al „cainilor” se rupea in figuri intr-un club din zona Agronomiei. N’Doye a ajuns la locul cu pricina undeva in jurul orei 01.30, fiind condus la o masa din sectiunea VIP, alaturi de grupul sau de prieteni. De altfel, fotbalistul era insotit la separeu de catre doi amici plus trei femei de culoare. Daca prietenii sai nu aveau nicio retinere in a consuma bauturi alcolice, dinamovistul nu s-a dezlipit de sticla sa de apa plata pe tot parcursul noptii. Chiar si asa, N’Doye a stiut sa faca show in jurul sau, iesind clar in evidenta fata de ceilalti petrecareti cu outfit-ul sau de rapper american, ochelarii de soare fiind nelipsiti. De departe, momentul maxim al serii s-a petrecut cand din boxele clubului a inceput sa se auda ritmurile melodiei „New York”, cantata de catre Alicia Keys, dinamovistul iesindu-si din minti. Si totusi, chiar daca N’Doye a stat in banca sa, vazandu-si de propria distractie, party-ul nu a fost lipsit de incidente. Undeva spre dimineata, un prieten puternic ametit de-al fotbalistului s-a aruncat la propriu peste o angajata a clubului, creand o mica scena. Insa, N’Doye a observat imediat cele intamplate si l-a luat pe sus pe „tovarasul” sau, aducandu-l inapoi la masa. De la incidentul respectiv, africanului nu prea i-a mai stat mintea la distractie si a parasit localul dupa ora cinci dimineata. Cum a inceput razboiul Andone – N’Doye Conflictul iscat intre Ioan Andone si Ousmane N’Doye a luat nastere de la inceputul saptamanii trecute, cand tehnicianul l-a luat la ochi pe elevul sau dupa ce a observat ca nu se pregateste cum trebuie la antrenamente. Al doilea episod a avut loc joi seara, cand conducerea clubului a organziat o razie printre jucatorii cu probleme ai echipei, iar singurul fotbalist care nu a fost gasit acasa dupa ora 23.00 a fost mijlocasul african. Insa, chiar daca Andone dadea semne ca va trece si peste acest lucru, senegalezul a refuzat vineri decizia de a se prezenta la Dinamo II, fapt ce l-a scos total din sarite pe Andone, acesta din urma excluzandu-l din lot pe mijlocas. A plecat cu o bruneta Pe tot parcursul noptii petrecute in clubul bucurestean, N’Doye a evitat sa fie vazut in preajma vreunei domnisoare. De fapt, in afara persoanelor prezente la masa sa, alte personaje nu se puteau apropia de senegalez, fiind oprite imediat de catre un amic al fotbalistului, asezat strategic pe post de bodyguard. Cu toate acestea, undeva in jurul orei patru dimineata, pe canapeaua de langa masa dinamovistului a aparut, din senin, o tanara bruneta ce nu interactiona cu absolut nimeni. Asta pana la plecare, cand invitata lui N’Doye a ajuns alaturi de acesta, in masina senegalezului, alaturi de alte persoane.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Un turist a gătit ouă-ochiuri în balconul unui hotel din Dubai. Imaginile au devenit VIRALE
Un turist a gătit ouă-ochiuri în balconul unui hotel din Dubai. Imaginile au devenit VIRALE
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată...
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cuplul Doina Teodoru-Cătălin Scărlătescu a bătut recordul la vacanțe: „Ne-am dorit mai mult timp pentru noi”
Cuplul Doina Teodoru-Cătălin Scărlătescu a bătut recordul la vacanțe: „Ne-am dorit mai mult timp pentru...
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în uciderea soțului, împușcat de iubitul ei de 15 ani
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune maximă, se apropie de dezastru
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Doliu în lumea muzicii! A murit Marius Baiazid, după o luptă cu o boală nemiloasă
Doliu în lumea muzicii! A murit Marius Baiazid, după o luptă cu o boală nemiloasă
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și doar 7 km îl despărțeau de cei dragi! Destinul a avut, în schimb, alte planuri cu tânărul de 22 de ani
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei doi concurenți: „Eu mă gândeam ca după ce se află chestia asta să încerc să plec acasă.”
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în România, din SUA!
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc:...
Leii vor uimi pe toată lumea! Alte 2 zodii vor reuși să atragă atenția. Astrologii au făcut dezvăluirea
Leii vor uimi pe toată lumea! Alte 2 zodii vor reuși să atragă atenția. Astrologii...
Cinci zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 20 iunie. Își schimbă viața, au parte de împăcări, iar norocul le surâde pe toate planurile
Cinci zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 20 iunie. Își schimbă viața, au...
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis...
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
ZF: Aproape 77.000 de români bogaţi au depozite mari la bănci, peste plafonul garantat de 100.000 de euro
ZF: Aproape 77.000 de români bogaţi au depozite mari la bănci, peste plafonul garantat de...
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Cum poți să iei peste 6.000 de lei PENSIE la recalculare, după 22 de ani de muncă
Cum poți să iei peste 6.000 de lei PENSIE la recalculare, după 22 de ani...
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt, relația dintre cei doi: ”Ne întâlnim”
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
Adevărul despre scandalul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. De ce sunt, din nou, la cuțite foștii soți
Adevărul despre scandalul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. De ce sunt, din nou, la...
Avertisment pentru 4 zodii, de la Marian Golea! A început o perioadă de schimbări și câștiguri, care durează până-n iulie
Avertisment pentru 4 zodii, de la Marian Golea! A început o perioadă de schimbări și...
Fructul ieftin și delicios care face minuni pentru rinichi. Te hidratează și are un efect similar cu cafeaua
Fructul ieftin și delicios care face minuni pentru rinichi. Te hidratează și are un efect...
×