Fotbal intern
20946Tănase a petrecut iar cu manele şi băutură
Mijlocaşul formaţiei din Ghencea s-a dezlănţuit din nou în compania Iuliei Tăbăcaru, deşi le promisese lui Panduru şi Stoichiţă că nu va mai călca strâmb.
Imediat după episodul respectiv, noul "Briliant" şi-a pus cenuşă în cap în vestiar în faţa antrenorului Mihai Stoichiţă şi a managerului sportiv Basarab Panduru.
"Nu o să mai greşesc în acest fel. O să vedeţi un alt Tănase", le-a spus jucătorul spăşit. Vacanţa însă l-a făcut pe mijlocaş să uite de promisiunea făcută şi, odată ajuns acasă la Piteşti, el a revenit la vechile obiceiuri. Astfel, conform unor martori oculari, Tănase a fost sâmbătă seara în clubul "Duet" cu iubita lui Iulia.
După ce s-au încins cu vin, cei doi au ieşit la dans, apetisanta brunetă urcându-se chiar pe o masă pentru a-şi scoate şi mai bine în evidenţă mişcările unduitoare. Escapada din weekend nu a fost însă singura pentru cei doi.
Marţi seara, bomba sexy şi jucătorul stelist l-au "anturat" şi pe bunul amic Cătălin Doman, echipierul celor de la FC Argeş. Brigada celor trei a poposit într-un alt local cu manele din Piteşti, "Yoko" unde au chefuit până în zori printre aburi de alcool şi dedicaţii spectaculoase.
2625.12.2009
21:49
25.12.2009
19:18
25.12.2009
17:28
25.12.2009
17:09
25.12.2009
17:07
25.12.2009
16:20
25.12.2009
15:53
25.12.2009
15:35
25.12.2009
14:23
25.12.2009
14:17
25.12.2009
13:32
25.12.2009
12:46
25.12.2009
11:59
25.12.2009
11:16
25.12.2009
10:15
25.12.2009
09:29
25.12.2009
08:42
25.12.2009
06:08
25.12.2009
05:56
25.12.2009
01:56
25.12.2009
00:13
24.12.2009
21:05
24.12.2009
20:38
24.12.2009
20:20
24.12.2009
19:23
24.12.2009
19:10






Min: 0°
Cop Out
Actiune, Crima, ComedieRegie: Kevin Smith.
Cu: Bruce Willis, Tracy Morgan, Juan Carlos Hernandez, Cory Fernandez, Ana de la Reguera
Daybreakers
Actiune, Drama, Horror, SF, ThrillerRegia: Peter Spierig, Michael Spierig.
Distributia: Ethan Hawke, Willem Dafoe, Sam Neill, Isabel Lucas.
How to Train Your Dragon
Animatie, FantasticRegie: Dean DeBlois, Chris Sanders.
Cu: Jay Baruchel, Gerard Butler, America Ferrera, Craig Ferguson, Jonah Hill.


































