O zi din viata celui mai fericit bugetar

• Știri
O zi din viata celui mai fericit bugetar

SINECURA. Bossul de la Fondul Proprietatea ia salariu pentru doar doua zile lucrate, lunar Cancan si-a propus sa ridice un colt al paturii care inveleste personalitatea si activitatea celui mai bine platit slujbas al statului roman, l-am numit pe italianul Giovanni Ravasio. Pas cu pas, paparazzii nostri l-au urmarit, recent, pe presedintele Fondului Proprietatea, intr-una dintre cele doua zile pe care le petrece, lunar, in tara noastra, ca sa isi justifice uriasul salariu, de multe mii de euro. Iar concluzia „filajului” a fost una destul de neplacuta pentru contribuabilii romani: Ravasio nu se prea omoara cu munca. Si inca ceva: e cam zgarcit pentru posibilitatile sale financiare. Daniela Miclovan Sa incepem prin a explica, pe scurt, ce este Fondul Proprietatea, locul de munca al celui mai fericit angajat al statului. Fondul a fost constituit acum cativa ani ca o modalitate de despagubire a fostilor proprietari si cuprinde actiuni la circa 114 companii romanesti, valoarea totala fiind, acum, de aproape patru miliarde de euro. Pentru a deveni cu adevarat o cale de despagubire a fostilor proprietari, Fondul ar trebui sa aiba managementul asigurat de o firma specializata si sa fie listat la Bursa. Niciunul dintre aceste obiective nu a fost realizat pana acum, iar termenele-limita cad pe rand. Singurul lucru la care se sta excelent sunt salariile angajatilor. Daca directorul Fondului are 25.000 de euro lunar, seful acestuia, presedintele Consiliului de Supraveghere, Giovanni Ravasio, are, evident, mai mult. Suma exacta nu e cunoscuta cu precizie, din motive de confidentialitate, dar se vehiculeaza 80.000 de euro lunar, plus deconturile de cazare si transport. Chiar daca salariul real ar fi mult mai mic, pentru doua zile de munca lunar Ravasio e, de departe, cel mai bine platit bugetar. Conform ultimului numar din „Capital”, anul acesta fondul plateste 1,4 milioane de euro salarii pentru cei 19 angajati. Cine este Ravasio, insa? Este un fost inalt functionar european, care a lucrat 40 de ani la C.E., urmarind evolutiile macroeconomice ale statelor candidate, inclusiv Romania. Gurile rele spun ca nu le-a urmarit prea bine, din moment ce, prin 2001, s-a declansat scandalul deturnarii de fonduri europene la nivel guvernamental, asa ca Ravasio a trebuit sa isi gaseasca alt loc de munca. Mai precis, consilier la cabinetul lui Adrian Nastase – ca doar ministrii acestuia ii creasera dureri de cap – de unde a fost preluat de noua guvernare si pus la Proprietatea, pe bani grei

Culmea cumpatarii: bacsis de un leu la restaurant

Cum arata, insa, o zi de munca, din cele 2-3 lunar, a lui Ravasio, un batranel septuagenar aducand, de departe, cu Radu Beligan? Din investigatiile noastre, cam asa: miercuri, dupa orele pranzului, Ravasio iese, relaxat, din sediul ultra-central al Fondului si merge pe jos, agale, spre hotelul de lux Novotel (foto 1), unde statul ii plateste cazarea, se pare ca in singurul apartament prezidential disponibil. Acolo, el ia o masa la restaurant si comanda ciorba de legume si spaghete, ca un italian care se respecta (foto 2). Apoi citeste, la fel de relaxat, „Financial Times”. Cand e sa achite nota – stupoare: omul cu salariu de 300 si ceva de mii de lei noi plateste cu un card si lasa bacsis chelnerului un leu. Ceea ce denota fie zgarcenie a la Harpagon, fie cumpatare extrema. Dupa masa, Ravasio isi cheama soferul prin telefon (foto 3), se urca in luxosul Saab negru din dotare si pleaca spre Piata Presei Libere. Nu are treaba cu presa, insa, ci cu bancile. Mai exact, el merge sa verifice, la banca italiana Intesa San Paolo (foto 4), daca i-a intrat in cont salariul pe luna trecuta. Linistit, dupa raspunsul, probabil, afirmativ, Ravasio se urca in masina si pleaca spre Aeroportul Coanda (foto 5), unde isi ia, deloc grabit, un bilet la business class, decontat de statul roman, spre Bruxelles (foto 6), se urca in avion si pleaca. O zi istovitoare, in care s-a mai dus o luna de munca…

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!