Elena Basescu, inapoi la scoala

Elena Basescu, inapoi la scoala

CARIERA. Fiica presedintelui s-a apucat sa studieze despre securitatea nationala De cand s-a despartit de Hrebenciuc Jr., mezina presedintelui Basescu s-a pus cu burta pe carte. Ea s-a inscris la Colegiul National de Aparare „Carol I”, unde va urma un „curs introductiv” pe teme de securitate. Programul este strict, cursantii fiind obligati sa se prezinte zilnic la scoala, intre orele 17.00 – 19.00, timp de doua luni si jumatate. Gilda Diaconu Nu stim daca pe Elena a cuprins-o dorul de studii sau daca tatal ei i-a cerut sa urmeze acest curs. Cert este ca pentru un tanar politician cu aspiratii inalte, cursul „Introducere in securitatea nationala” este binevenit. Potrivit organizatorilor, cursul se adreseaza tinerilor aflati la inceput de cariera – cum este cazul Elenei Basescu, actualmente secretar general al organizatiei de tineret a PD-L -, care vor sa deprinda aspectele de baza ale domeniilor relatiilor intenationale si studiilor de securitate. Pentru a fi admisa, mezina presedintelui trebuie sa scrie un eseu de cinci pagini cu tema „Aderarea la NATO si UE – sansa modernizarii Romaniei”. Elena Basescu a mai avut anul trecut o tentativa de a-si completa cunostintele economice cu studii politice la Scoala Europeana „Ovidiu Sincai”, dar a renuntat pe motiv ca institutia este pesedista. Ramane de vazut la ce capitol se vor inscrie studiile la Colegiul National de Aparare ale Elenei: „succesuri” sau esecuri?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli