Cetateni straini, extradati pentru terorism

Știri

Doi teroristi au fost prinsi in Romania in cadrul unei operatiuni internationale coordonate de CIA. Curtea de Apel Bucuresti a decis, ieri, extradarea in Statele Unite a palestinianului Tareq Mousa si a cetateanului chilian, Luis Felipe Moreno, acuzati de implicare in activitati teroriste. Cei doi au fost prinsi, joi, in Bucuresti, de catre lucratori ai Politiei de Frontiera, dupa ce la 29 mai au fost dati in urmarire internationala, de o instanta din New-York. Mousa si Moreno sunt banuiti ca au pus la cale vanzarea unor arme valorand cateva milioane de dolari catre Fortele Armate Revolutionare din Columbia. In cadrul aceleiasi operatiuni, a fost arestat in Spania, sirianul Monzer Al-Kassar care se pare ca era capul retelei. Cei trei sunt acuzati ca doreau sa foloseasca rachete antiaeriene si sa ucida agenti ai CIA. Autoritatile americane au coordonat actiunea de arestare a celor doi teroristi in Romania. Ei au cerut ca intreaga actiune sa se desfasoare in secret. Armata Revolutionara din Columbia este o organizatie care se finanteaza din traficul de droguri, iar armele erau destinate protejarii de avioanele americane care distrug culturile de coca. (C.T.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video