Drama englezilor, sansa lui Mourinho

Știri
Drama englezilor, sansa lui Mourinho

SPECIALIST. Mourinho, doctorul care va resuscita „nationala” Albionului Nationala Angliei avea nevoie de un amarat de egal in fata unor croati fara obiectiv, deja calificati la europene. N-a contat avantajul dat de Wembley, acolo unde 88.000 de suporteri au asistat cu durere in suflet la gafele portarului Carson si la evolutia lamentabila a favoritilor. Finalul a adus furtuna in „Insula”. Presa a luat foc, iar federatia l-a „executat” pe selectionerul Steve Mcclaren in cateva ore. Anglia (care rateaza al cincilea turneu final al CE, ultimul in 1984, si a absentat de trei ori de la CM, cea din urma in 1994) e devastata la propriu de acest insucces. Financiar, se estimeaza ca economia engleza va pierde 1,5 miliarde de euro. Reinvierea „nationalei” tarii care a inventat fotbalul se pare ca sta in mainile lui Jose Mourinho, dorit de toti englezii.

Bilic canta la chitara

Selectionerul Croatiei, Slaven Bilic (medalion), e cunoscut si datorita muzicii sale. Acesta canta la chitara in trupa de rock Rawbau („Constructie dura”). Formatia are mare succes in Croatia, recent primind premiul MTV pentru cele mai multe albume vandute in tara natala. Antrenorul croat a terminat Dreptul, e fumator inrait, detine un „motor” Harley Davidson si vorbeste fluent germana, italiana si engleza. (A.B.A., A.M.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video