Orban nu vrea sa importe scuterele Ramonei Badescu

Știri
Orban nu vrea sa importe scuterele Ramonei Badescu

BUSINESS. Viitoare consiliera la Roma, Ramona pare mai interesata de afaceri decat de probleme edilitare Actrita si cantareata Ramona Badescu vrea sa se implice in problemele edilitare ale capitalei Italiei, dar, deocamdata, pare sa aiba proiecte de afaceri cu cea a Romaniei. Ea i-a cerut, recent, ministrului Transporturilor, Ludovic Orban , sa isi dea acordul pentru un import masiv de scutere si motorete de la o firma italiana, pentru a decongestiona, in acest mod, traficul din Bucuresti. Luat prin surprindere, ministrul s-a vazut nevoit, dupa cum ne-a declarat ieri, sa o refuze: „Imi amintesc ca mi-a solicitat acest lucru, intr-adevar, dar a trebuit sa ii explic ca nu intra in atributiile mele asa ceva, nu am cum sa o ajut. I-am promis, in schimb, ca o sa o ajut in legatura cu alta solicitare, pentru ca ea vrea sa organizeze in Italia un spectacol cu artisti romani, care sa imbunatateasca imaginea conationalilor nostri in Peninsula”. Pe langa Orban, Ramona Badescu a reusit sa bage in ceata si jurnalistii italieni de la „Corriere della Sera”, carora le-a explicat, recent, ca merge pe mana lui Berlusconi pentru ca, „dupa experienta comunista a lui Ceausescu nu m-am simtit in stare sa accept oferta lui Veltroni (contracandidatul lui Berlusconi-n.n.). Numai ca jurnalisii i-au atras atentia ca Veltroni nu e comunist, ci democrat de centru-stanga. (D.M.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video