„Duc o lupta grea cu viata”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Sunt o mama singura si parca adeseori tare, tare vitregita de soarta. De 7 ani, de cand m-am despartit de sot, duc o lupta grea cu viata, cu neajunsurile si problemele care parca niciodata nu ma ocolesc. Atunci cand m-am despartit de sot comorile mele (2 baieti) aveau 4 si respectiv 9 ani. Nu-i deloc usor sa cresti doi copii singur in zilele noastre, iar daca cineva o spune inseamna ca nu stie. Sunt o mama buna si iubitoare si, in ciuda faptului ca sunt singura, incerc din rasputeri sa nu le lipseasca ceva si cu toate astea parca nu este de ajuns. Uneori o vad in ochii lor pentru ca fiind copil tot timpul parca vrei mai mult. In aceasta lupta deloc egala cu viata, singurii care au fost langa mine si m-au ajutat au fost parintii mei. Acum unul dintre ei este foarte grav bolnav, iar mie mi se rupe sufletul ca nu-l pot ajuta atat cat mi-as dori pentru ca si bugetul, si timpul, si situatia de acasa nu prea imi permite acest lucru. Acum 4 luni tatal meu a fost operat de cancer la plamani, iar in prezent se simte foarte, foarte rau deoarece cancerul a recidivat. Sperante de viata nu i s-au mai dat, iar eu simt ca o iau razna cand ma gandesc la asta, cand il vad cat se chinuie si cum se topeste si cand vad durerea din ochii mamei mele, care la randul ei este si ea destul de bolnava. Ar fi atatea de multe de spus dar… durerea mea este prea mare. Pentru nenumaratele drumuri la spital pentru tratamente si tot felul de analize as avea mare nevoie de un mijloc de transport pentru ca taticul meu nu mai poate merge, este mult prea slabit si pentru el doi pasi au devenit o amintire. Sa va dea Dumnezeu sanatate pentru ca de asta avem cu totii cea mai mare nevoie. Cu mult respect si recunostinta, o fiica, copilul unui parinte. NEACSU FLORENTINA Bucuresti