State si Flacara parasesc satra de Revelion 2009

Showbiz
State si Flacara parasesc satra de Revelion 2009

PETRECERE. Cinci dintre cele mai frumoase cupluri din „ograda” Pro TV si comicii Tociu si Palade vor fi gazde de Revelion Gheorghe Visu si Carmen Tanase, alias State Potcovaru, respectiv sotia sa, Flacara, au decis sa plece din satra de Revelion si sa petreaca Noaptea dintre ani la Pro TV. Invitatia a venit din partea lui Catalin Maruta, gazda show-ului „Happy New Year”, care le-a promis acestora o petrecere de pomina. Cei doi indragiti actori ai postului Acasa vor fi insotiti la „Happy New Year”, petrecerea care va incepe la ora 22.00, la Pro TV, de Lori si de „fiica” lor din serial, Nicoleta Luciu. In timp ce Loredana va asigura atmosfera muzicala, Nicoleta va interpreta cateva scenete comice. La fel se va intampla si cu aparitiile celor patru cupluri ale caror idile au inceput pe platourile de la Pro TV: Smiley si Laura Cosoi, Piticu’ si Adriela, Iulia Vantur si Marius Moga si, nu in ultimul rand, Anda Adam si Victor Slav. In seara dintre ani, cele patru perechi vor demonstra cat de talentate sunt la muzica si dans interpretand valsuri celebre, dansuri indiene sau R&B. Cum era si normal, vor exista surprize si pentru Maruta, prezentatorul show-ului care, fix in ajunul Anului Nou, se va trezi pe cap cu doi… „veveritoi”- Romica Tociu si Cornel Palade. El va fi scapat din incurcatura de Andra, sotia sa, care ii va dedica o melodie la „Happy New Year”. De la petrecere nu vor lipsi Andreea Balan, Delia, cat si baietii de la Simplu, care vor intra, spre uimirea invitatilor din satra, in pielea personajelor din filmul „The Blues Brothers”. (S.O.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video