Se tem de un „tsunami” la Bicaz

• Regional
Se tem de un "tsunami" la Bicaz

RISC. In cazul ruperii barajului, specialistii spun ca viitura ar putea sa ajunga pana la Galati Panica este alimentata de faptul ca lucrarile ies din garantie anul acesta Psihoza producerii unui cutremur a redeschis subiectul pe tema rezistentei barajului de la Bicaz, cel mai mare din Romania. In cazul unui seism puternic, barajul s-ar putea rupe, iar viitura creata ar rade totul in fata sa. Sunt voci care afirma ca valul creat ar ajunge chiar pana la Galati. Dorin Munteanu Cele mai mari probleme ar fi, cu siguranta, pentru orasele aflate in apropierea lacului. Este vorba de Bicaz si Piatra Neamt, localitati care, in ipoteza spargerii barajului, ar fi rase de pe fata pamantului. Insa nici celor care locuiesc in aval de cele doua orase nu le-ar fi prea bine. Scepticii spun ca milioanele de metri cubi ar matura judetele Neamt, Bacau si ar afecta serios Vrancea si Galatiul. Dar toate acestea ar fi posibile numai in cazul unui cutremur de peste 8-9 grade pe scara Richter. La cutremurul din 1977, de 7,2 grade, oscilatiile in sensul amonte-aval au deplasat spre amonte barajul cu 0,2 milimetri, iar infiltratiile, al caror regim normal era de 50 l/minut, au ajuns la 105 l/minut. Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta afirma, totusi, ca, in cazul unui cutremur, riscurile ca barajul de la Bicaz sa fie afectat sunt reduse. „Referitor la barajul Izvorul Muntelui de la Bicaz nu exista posibilitatea ca, in aceste conditii, sa fie afectat de cutremure”, spune colonelul Ioan Nitica, seful ISU Neamt. Cu toate acestea, se spune ca barajul iese din garantie in acest an, ceea ce poate alimenta temerile unora ca riscurile nu sunt totusi de ignorat. Constructia a fost demarata la inceputul anilor ?50, iar in 1960 a fost dat in folosinta. Barajul are o inaltime de 127 de metri si este cea mai mare constructie de gen de greutate, din Romania. Volumul maxim de apa este de 1.250 de milioane de metri cubi, pe o lungime de 35 de kilometri. In interiorul lui se afla incaperi special amenajate, care adapostesc echipamente de monitorizare seismica.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât de fericită e Elena Udrea că s-a mutat la țară. Imagini cu fiica ei, Eva. „Nu m-aș muta înapoi la oraș!”
Click.ro
Cât de fericită e Elena Udrea că s-a mutat la țară. Imagini cu fiica ei, Eva. „Nu m-aș muta înapoi la oraș!”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
go4it.ro
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Grindeanu reacționează în scandalul presupuselor declarații ale ambasadoarei SUA în Grecia și condamnă manipularea din spațiul public în privința unei legături între PSD, ambasadoare și dărâmarea Guvernului Bolojan
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!