Apartamentele se scumpesc la toamna

Reportaj
Apartamentele se scumpesc la toamna

MAJORARE. Conform ultimelor speculatii ale analistilor imobiliari, preturile apartamentelor au mari sanse de crestere Analistii imobiliari spun ca preturile locuintelor vor creste in maximum patru luni. Motivul principal ar fi relaxarea creditelor, care vor fi astfel obtinute mai usor. Daniela Catrina, Ionela Chircu Chiar daca preturile apartamentelor bat pasul pe loc de cateva luni bune, analistii imobiliari anunta asadar scumpiri din toamna. Acestia spun ca intrarea celor cinci miliarde de euro, de acum cateva saptamani, de la Fondul Monetar International (FMI) in rezervele Bancii Nationale Romane vor debloca procesul de creditare. Dar, potrivit specialistilor din domeniu, relaxarea creditelor din partea bancilor este un proces destul de lent, care va putea fi resimtit abia peste patru luni. In aceasta perioada, se estimeaza ca preturile imobilelor vor creste, din nou, insa nu vor mai ajunge la valorile uriase atinse in anii trecuti. „Preturile apartamentelor au sanse sa creasca abia din toamna, iar pe timpul verii nu vom vedea decat aceeasi stagnare ca si pana acum. Si procentul persoanelor care isi mai permit sa cumpere o casa a scazut considerabil. Doar 2% din cei care isi permiteau anul trecut mai pot sa o faca si in acest an”, ne-a spus analistul imobiliar Radu Zilisteanu. De asemenea, potrivit lui Zilisteanu, un alt rezultat in urma banilor veniti de la FMI va fi aprecierea leului. Astfel, cursul euro-leu s-ar putea mentine, pana la sfarsitul anului, la pragul de 4,5 lei pe euro.

„Daca nu primeam o mostenire, nu ne permiteam o casa”

Nici preturile de acum la apartamente nu starnesc interesul cumparatorilor. Locuintele raman in continuare doar un vis frumos pentru majoritatea romanilor. Ionela Gherghina, 29 de ani, contabila: „Speram sa achizitionam un teren pe care sa ne construim noi o casa langa Capitala. Nu merita sa dai banii pe un apartament”. Mihai Dianu, 32 de ani, operator logistic: „Eu lucrez, iar sotia creste copilul. Locuim cu bunica si ne consideram norocosi ca o sa ne lase mostenire o casa, altfel nu am fi putut avea o locuinta”. Andreea Gardea, 22 de ani, studenta la Facultatea de Filosofie: „Daca familia mea n-ar avea casa, m-as gandi cu groaza ca, desi termin o facultate, n-as avea unde locui la ce preturi au apartamentele”. Liliana Ivan, 35 de ani, lucrator la intretinerea spatiilor verzi: „Nici vorba sa-mi permit o casa. Cu salariile mici castigate abia reusim sa crestem copiii”. Alexandru Nicolae, 50 de ani, pensionar: „Noroc ca ni s-a dat o casa pe vremea lui Ceausescu. Altfel, eram pe drumuri”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Click.ro
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cine este politicianul pe care partidul lui Zelenski l-ar vrea în funcția de procuror general al Ucrainei
Gandul.ro
Cine este politicianul pe care partidul lui Zelenski l-ar vrea în funcția de procuror general al Ucrainei
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!