CFR Cluj il vrea pe Protasov

• Știri
CFR Cluj il vrea pe Protasov

DESTIN. Oleg Protasov s-ar putea intoarce in campionatul romanesc pentru a-i fura titlul Stelei, desi acolo a fost apreciat, in special de catre suporteri Cristian Blanuta Tehnicianul ucrainean a fost, ieri, demis de la Iraklis, dupa un meci pierdut in Cupa Greciei, in fata unei echipe de Lliga a III-a. Final de august, 2008. Ioan Andone era, surprinzator, demis, desi se bucurase alaturi de oficiali pentru primul titlu al ardelenilor. Inlocuitorul? Oleg Protasov. O saptamana au durat negocierile cu antrenorul ucrainean si totul parea OK. Esec: Oleg Protasov nu a vrut sa lase din cele 800.000 de euro, salariul pe care-l cerea. Interimarul Trombetta a ramas la Cluj, unde avea sa faca istorie la meciul cu AS Roma. Dupa doua luni, Iuliu Muresan incerca, pentru a doua oara, sa-l aduca pe Protasov. A plecat chiar dupa el, la Atena, unde a negociat. Nici de aceasta data partile nu s-au inteles. Ieri, Protasov a fost demis de la Iraklis. Sefii Clujului sunt din nou in alerta. De aceasta data, ei ar putea da lovitura, antrenorul avand, acum, motive sa lase la pret. Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, a anuntat ca nu concepe ca echipa lui sa se indeparteze la mai mult de trei puncte de locul l, la finalul turului. A amenintat cu blocarea salariilor si ale primelor. Acum, in urma demisiei lui Protasov, si Conceicao are de ce sa tremure, in conditiile in care tehnicianul a fost contestat in mai multe randuri, dupa jocuri nereusite.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Click.ro
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
Gandul.ro
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta