Ii este frica de cutit!

• Știri
Ii este frica de cutit!
SITUATIE. Florin Costea spera sa nu se repete cosmarul din urma cu patru ani

Ultima accidentare a atacantului Stiintei, Florin Costea, se prefigureaza a fi una dintre cele mai grave suferite de fotbalist in ultimii patru ani. Aceasta este si temerea oficialilor Universitatii, dar si a jucatorului, care de la transferul sau in Banie a fost accidentat de mai multe ori atat la genunchiul piciorului drept, cat si la stangul. Astfel, la putin timp dupa sosirea sa la Craiova, Costea a suferit prima accidentare grava, ruptura de ligamente, la piciorul drept, fapt care l-a facut sa piarda aproape un sezon. A fost nevoie de doua interventii chirurgicale pentru ca atacantul sa poata reveni pe gazon. In vara lui 2008 au aparut problemele la genunchiul stang. Atunci Florin a suferit o entorsa din cauza careia a pierdut intreaga perioada de pregatire. Din acel moment jucatorul a inceput sa acuze dureri, dar timp de un an a amanat un control amanuntit. Abia la finalul turului acestui sezon, Costea a facut o artroscopie, iar medicii i-au transmis ca totul este bine. „E distrus, se teme sa nu fie ceva grav si sa aiba nevoie de operatie. Pare a fi doar o entorsa, dar cine poate sti ce e acolo. Dupa meci a venit la Valcea, dar nu a dat pe la noi, s-a dus la el la apartament. Am vorbit doar la telefon, a plans, crede ca e urmarit de ghinion, am incercat si eu sa-l incurajez”, a povestit Florin Costea, tatal fotbalistului. Cel mai operat jucator Prima a survenit in copilarie, dupa ce in urma unui accident si-a pierdut degetul aratator de la mana dreapta. Apoi, la 17 ani, si-a rupt mana, fapt care a necesitat doua operatii, iar in 2006 alte doua interventii chirurgicale la picior. In 2008 s-a operat pentru deviatie de sept, iar ultima, in iarna lui 2009, la genunchiul stang. „Daca il intreba cineva ce-si doreste, el tot timpul spunea ca vrea sa fie sanatos si ferit de accidentari”, a dezvaluit Costea senior.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta