In ciuda investitiilor masive din ultima perioada, centrul de copii al Stelei ramane pe ultimul loc la nivel de jucatori promovati intre echipele cu pretentii. Povestea a doi dintre tinerii care si-au incercat norocul in Ghencea, unde au evoluat mai bine de zece ani, poate fi explicatia pentru aceasta situatie. Cantonamente platite de Vasile Stanga „Nimeni de la Steaua nu ne-a platit vreodata un cantonament si nu ni s-a dat vreodata un rand de echipament. Eram colegi de generatie cu Andrei Stanga, fiul lui Vasile Stanga, fost mare handbalist al Stelei. El ne-a platit cateva cantonamente, in rest noi veneam cu bani de acasa. Toata lumea credea ca la noi sunt foarte multi bani, dar jucam cu ghetele rupte, doar pentru onoarea de a imbraca tricoul Stelei. La pauza unui meci cu Sportul, unde conduceam cu 1-0, antrenorul ne-a batut de fata cu parintii. „Paraiau” tricourile pe noi”, a povestit Neagoe. A vrut sa-l descalte la iesirea de pe teren „Magazionerul din acea vreme al Stelei, care cara si acum mingile pe stadion la echipa mare, nu a vrut sa-mi dea o pereche de ghete inainte de un meci cu Dinamo. Asta desi tocmai se semnase contractul cu Nike si erau gramezi. A trebuit sa intervina Ionel Danciulescu, in acea vreme trimis la echipa a doua in acel scandal pentru ca nu vroia sa renunte la contractul cu impresarul Ioan Becali. Am castigat cu 1-0, iar imediat dupa magazionerul a venit la mine si mi-a cerut ghetele. Nu vroia sa ma lase nici macar sa ajung pana la vestiar”, a mai povestit fostul golgheter al Stelei. Neagoe a explicat cum a fost nevoit sa-si incheie cariera pentru ca nu a avut cei 1.500 de euro solicitati de conducerea Stelei. „Auzisem ca se va desfiinta echipa de tineret rezerve si toti vom fi indepartati. Cand s-a intamplat asta, la terminarea junioratului, am mers sa-mi iau actele pentru a pleca la alta echipa. Am fost prima data la Leo Strizu, care mi-a spus direct ca trebuie sa dau 1.500 de euro pentru a primi cele trei foi de care aveam nevoie. Am fost apoi cu mama mea la hotelul Marriott, unde era atunci sediul Stelei. Ne-am intalnit cu Valeriu Argaseala, care ne-a zis ca toti cei 60 de copii de la cele doua grupe pentru care am jucat trebuie sa dam acesti bani. Zicea ca e indemnizatie de efort, desi, repet, ei nu dadusera niciun ban pentru a ne forma. Era spaga, nici nu primeam acte ca am fi dat acei bani. Mama i-a spus: „Nu va mai satura Dumnezeu de bani, vreti si de la niste copii”. Ne-a dat afara cu bodyguarzii”. Daca nu 1.500, buni si 500 Aflat in aceeasi situatie, Andrei Dragomirescu a fost ceva mai norocos. „Am gasit o echipa care a platit 500 de euro pentru mine. Au strans cat au putut de la fiecare copil. Mi-a spus initial ca trebuie sa dau 1.500 de euro, dar cand le-am zis ca atat am, i-au luat si pe aia. Nu mai era taxa fixa. Nu am primit nimic care sa dovedeasca achitarea acelor bani. Este clar unde au ajuns”, a povestit fotbalistul. Cu bani si la lotul national Cei doi fosti jucatori ai Stelei au povestit si ce se intampla la loturile nationale, unde au prins cateva selectii: „In acea vreme, antrenorul lotului national de juniori era Vasile Aelenei, care ne pregatea si pe noi. Dar foarte rar erau convocati dintre noi. Un baiat foarte talentat a fost trimis acasa chiar inainte de plecarea intr-un turneu doar pentru ca altcineva, care juca pe postul lui, cotizase. O convocare costa cam 500 de euro. Cei care nu dadeau bani puteau ajunge in limita locurilor ramase disponibile”.