Botez cu stil in familia Dragomir: Robin, al doilea nepot al sefului LPF

• Știri
Botez cu stil in familia Dragomir: Robin, al doilea nepot al sefului LPF
Grijuliu. Mitica Dragomir organizeaza totul ca la carte pentru ca evenimentul sa poata incepe.

Evenimentul a fost programat in jurul orei 13:00, dar Dumitru Dragomir, insotit de sotia sa, Vica, a ajuns cu mai bine de jumatate de ora mai devreme si, la fel ca si la Liga pe care o conduce, a fost extrem de preocupat ca totul sa fie aranjat la milimetru.

Unde a fost nevoie a intervenit personal. „Acum am doi nepoti, va dati seama cat sunt de fericit. Pe cat sunt de ‘gura mare’, pe atat sunt de sensibil”, le-a spus presedintele LPF jurnalistilor, emotionat pana la lacrimi de frumosul eveniment. Au sosit apoi si cel care urma sa fie in centrul atentiei, Robin, alaturi de parintii Bogdan si Delia, dar si de fratele sau Bogdan Calin, care a primit foarte multe laude datorita costumului care ii venea excelent.

Micutul Robin a zambit tot timpul, mai ales langa nasii sai, Dana si Valentin Calcan, cat si copilul acestora, Alexandru, insotit de frumoasa sa prietena.

„Greii” fotbalului la restaurant

Asa cum era de asteptat, la botezul nepotului sefului LPF au fost invitati foarte multi oameni de fotbal. „Greii” Ligii I si-au facut rand pe rand aparitia la evenimentul care a avut loc intr-o locatie de lux: Crystal Palace Ballrooms, chiar proprietatea lui Dumitru Dragomir. Jean Padureanu, Ioan Horoba, Romeo Pascu, Ioan Niculae, Viorel Paunescu, Adrian Porumboiu, Petre Buduru, Nae Manea, Sandu Boc si Vasile Turcu au fost doar cativa dintre cei invitati, petrecerea organizata in cinstea micutului Robin Dragomir durand pana dupa miezul noptii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
Click.ro
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta