Cimitir de mahala la Universitate

• Știri
Cimitir de mahala la Universitate
Descoperire. 40 de astfel de schelete au fost gasite la sfarsitul saptamanii trecute de muncitorii care sapau la Universitate

Cavouri cu schelete umane din secolul al XVI-lea au fost descoperite saptamana trecuta pe locul unde erau amplasate statuile lui Mihai Viteazul, Spiru Haret, Mircea Heliade Radulescu si Gheorghe Lazar. Tot in aceeasi zona, au fost descoperite structuri de zid si doua conducte de apa din secolele XVIII-XIX. Desi si-au dormit somnul de veci in centrul Capitalei, bucurestenii ingropati aici nu au fost de familie buna, cum s-ar crede, ci au facut parte din mahala. Potrivit obiceiurilor din acea vreme, mortii se ingropau in jurul bisericii din cartierul unde locuiau, in aceasta situatie fiind vorba despre Manastirea Sf. Sava. O alta ipoteza a arheologilor este aceea ca oamenii inhumati in zona erau pacienti care au decedat la Spitalul Coltea. Oricum ar fi, bucurestenii care si-au gasit odihna vesnica in cimitirul de la Universitate au trait intr-o zona aflata in plina dezvoltare. In chiliile Manastirii Sf. Sava a functionat Academia Domneasca, prima institutie de invatamant superior din Romania unde se folosea doar limba greaca. La inceputul secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Brancoveanu a refacut intreaga incinta, iar in 1818 Gheorghe Lazar a deschis in cadrul Academiei Scoala de stiinte filosoficesti si matematicesti in limba romana. Analiza tuturor scheletelor descoperite va face lumina cu privire la vechimea lor, dar va aduce si informatii privind cauza decesului si alimentatia lor. Lucrarile vor continua si la iarna Reprezentantii Primariei Capitalei sustin ca osemintele gasite la Universitate nu vor afecta lucrarile de constructie a celei mai mari parcari din oras. „Ramasitele umane vor fi luate de arheologi. Pentru ce sa pastram oasele, sa vina bucuresteanul sa vada oseminte de la o mahala? Lucrarile vor continua, nu exista intarzieri la constructie, iar muncitorii vor munci de zor si iarna, deoarece firma are tehnologie care sa permita acest lucru”, ne-a declarat ieri Bogdan Hreapca, seful Directiei de Investitii din primarie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta