Mormantul Sfant

• Cancan

i-a calificat la Euro! Andrei Trifan „mailto:andrei.trifan@cancan.ro” E ultimul minut al meciului decisiv cu Ungaria. E 2-1 pentru juniorii Under 17 romani, dar maghiarii primesc o lovitura de la 11 metri. Daca suntem egalati, pierdem calificarea la Euro 2011 in favoarea Rusiei. Un fotbalist ungur suteaza, dar portarul Branescu, care s-a transferat de curand la Juventus Torino, se intinde extraordinar si pareaza. „Ne-a ajutat Dumnezeu”, isi spun romanii intre ei. Invocarea divinitatii nu este intamplatoare. CANCAN a aflat ca anul trecut lotul care pe atunci reprezenta Romania la Under 16 a fost pentru cateva zile in Israel. Cu aceasta ocazie, stafful tehnic i-a dus pe jucatori la Ierusalim, la Biserica Sfintei Invieri sau Biserica Sfantului Mormant, cum mai este numita ea, acolo unde se afla piatra pe care ar fi fost spalat si uns Iisus in ziua rastignirii. De asemenea, fotbalistii care au obtinut calificarea istorica s-au spalat in apa raului Iordan, in care a fost botezat si Mantuitorul. Gestul lor pur de atunci a fost rasplatit acum, cand au fost parca protejati de o forta supranaturala si au reusit sa faca pasul spre Euro 2011, competitie care se va disputa peste cateva luni in Serbia. GRUP. Lotul national s-a fotografiat in fata Bisericii Invierii din Ierusalim PURIFICARE. Cativa dintre juniorii romani s-au dus la raul Iordan pentru spalarea pacatelor CREDINCIOS. Darius Buia, fiul fostului fotbalist Romica Buia si una dintre vedetele lotului Under 17, s-a asezat in genunchi la piatra pe care a fost intins Iisus si s-a rugat pentru el si familia lui IMPRESIONANT. Imagine din interiorul Bisericii Invierii, locul unde a fost rastignit Iisus Hristos Nicky si a lui trendy family RELAXAT. Atacantul Nicklas Bendtner duce o viata linistita la Londra, chiar daca Arsenal l-ar putea ceda in vara pentru a cumpara un alt fotbalist pe postul sau. Zilele trecute, internationalul danez a fost fotografiat de paparazzi in timp ce se plimba senin pe strazile din capitala engleza alaturi de iubita lui Caroline Fleming si de cei doi copii ai acesteia dintr-un mariaj anterior, toti patru fiind imbracati dupa ultimele tendinte.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
Click.ro
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!