Doi tineri au fost prinsi in flagrant in timp ce incercau sa fure bani din sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Suceava, unul dintre ei fiind arestat de Judecatoria Suceava pentru 29 de zile, iar celuilalt i s-a interzis sa paraseasca localitatea de domiciliu.
Potrivit Politiei Suceava, politistii au reusit, in noaptea de vineri spre sambata, prinderea in flagrant a doi tineri, unul in varsta de 29 de ani din orasul Brosteni, iar altul de 19 ani din comuna Ipotesti, care prin fortarea unui geam au patruns in sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Suceava.
Politistii au intervenit in timp ce tinerii incercau sa deschida seifurile casieriei. Cei doi au fost retinuti pentru 24 ore si apoi au fost prezentati Judecatoriei Suceava cu propunerea de arestare preventiva.
Instanta a admis cererea de arestare preventiva pentru primul, pentru o perioada de 29 de zile, in timp ce pentru al doilea s-a dispus masura interzicerii de a parasi localitatea pentru o perioada de 29 zile.