Nu urmati modelul vicepresedintelui! Bostina a pregatit la bere meciul cu Steaua

Știri
Nu urmati modelul vicepresedintelui! Bostina a pregatit la bere meciul cu Steaua
Relaxat. Bostina simte ca fotbalul si berea se potrivesc de minune

Ajuns la aproape 35 de ani, Gabi Bostina a primit functia de vicepresedinte la „U” Cluj, ca semn al admiratiei pentru eleganta pe care a avut-o permanent in declaratii. Doar ca noul rol la club a insemnat pentru el si apropierea de finalul carierei sportive. Ionut Badea nu a ezitat sa-l pedepseasca pe fostul fotbalist de la Steaua si Dinamo, in ciuda functiei pe care acesta a primit-o in conducere. Initial, tehnicianul a fost nemultumit de intarzierea fotbalistului la al doilea stagiu de pregatire, iar mai apoi a decis chiar sa-l trimita la echipa a doua, motivand atitudinea aroganta fata de staff. Din cate se pare, mijlocasul nu pare dispus sa faca vreun sacrificiu pentru a reveni pe gazon ca fotbalist. Cu doar cateva ore inaintea meciului cu Steaua, in timp ce colegii sai faceau ultimele pregatiri, Gabi Bostina s-a oprit intr-un bar din Cluj, in care localnicii spun ca este client obisnuit. A fost insotit de un prieten, de la care a si primit aproximativ 200 de euro in bancnote mai mici, pe care i-a numarat in vazul tuturor. Iar pentru a intra mai usor in atmosfera meciului dintre actuala si fosta sa echipa, fotbalistul a dat pe gat si trei beri nefiltrate, acaparand astfel privirile suporterilor „sepcilor rosii” care se aflau in bar, pregatiti sa urmareasca derby-ul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Andreea Bălan, apariție irezistibilă pe plajele din Cefalonia! Soția lui Victor Cornea și-a expus formele în costum de baie
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție irezistibilă pe plajele din Cefalonia! Soția lui Victor Cornea și-a expus formele în costum de baie
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Primire VIP pentru Florian Munteanu! Actorul român vestit la Hollywood a fost dus la mare cu elicopterul
Click.ro
Primire VIP pentru Florian Munteanu! Actorul român vestit la Hollywood a fost dus la mare cu elicopterul
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Kaufland are o sonerie video Wi-Fi la preț bun. Ce alte produse interesante mai sunt în ofertă la finalul verii
go4it.ro
Kaufland are o sonerie video Wi-Fi la preț bun. Ce alte produse interesante mai sunt în ofertă la finalul verii
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Ciprian Ciucu taie stimulente pe linie, în București. Ajutorul pentru adulții cu handicap, de 500 lei, se suspendă. Voucherele Materna, de 2.000 de lei, nu se mai acordă. Stimulentul pentru nou-născut, de 2.000 lei, doar pentru cazuri sociale, iar cel pentru copiii cu handicap, de 1000 de lei, se modifică. De când intră în vigoare decizia
Gandul.ro