Oprescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Chisinau!

• Știri
Oprescu a primit titlul de  Doctor Honoris Causa de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Chisinau!

La ceremonia care a avut loc in amfiteatrul Universitatii de Medicina din Chisinau au participat primarul Sorin Oprescu, rectorul institutiei de invatamant prof. univ. academician Ion Ababii, prof. dr. academician Gheorghe Ghidirim – presedinte al Colegiului Medicilor din Republica Moldova, ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, prof. dr. Florian Popa, membru in Parlamentul Romaniei si fost rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, fostul presedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu, primarul orasului Chisinau, Dorin Chirtoaca, precum si membrii Senatului Universitatii, profesori, doctoranzi, medici si studenti ai Universitatii de Medicina si Farmacie „N. Testemiteanu”.

„Printre traditiile invatamantului mondial se distinge in mod special ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa, acordat celor mai remarcabile personalitati nationale si internationale, in semn de profunda recunostinta si inalta apreciere.

Sedinta de astazi este consacrata acordarii titlului de Doctor Honoris Causa prof. dr. Sorin Oprescu, chirurg de specialitate, doctor in medicina si primar general al Bucurestiului. Domnul Sorin Oprescu a fost votat in unanimitate de catre senatul Universitatii pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa”, a spus prof. univ. academician Ion Ababii in deschiderea evenimentului.

Dupa acordarea titlului de Doctor Honoris Causa si intonarea imnului „Gaudeamus Igitur”, Sorin Oprescu a multumit celor prezenti, a subliniat faptul ca este onorat de distinctia primita si i-a indemnat pe studentii prezenti sa-si continue activitatea pentru ca „meserie mai frumoasa decat cea de medic nu exista”.

Totodata, Sorin Oprescu a declarat ca incearca, sprijinit de cei din jurul sau, sa faca lucruri pe care cetatenii le asteapta de mult: „Societatea trebuie sa-si revina, dar si noi trebuie sa facem ceva in acest sens, sa asezam valorile, si ma refer la multi oameni prezenti aici, acolo unde le este locul”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta