Motivul incredibil pentru care a fost injunghiat tanarul de pe bulevardul Timisoara!

• Știri
Motivul incredibil pentru care a fost injunghiat tanarul de pe bulevardul Timisoara!

Poliţiştii bucureşteni au au stabilit, la mai puţin de 24 de ore de la comiterea omorului, că principalul suspect este Alexandru Rizea, în vârstă de 37 de ani, cunoscut cu antecedente penale, pentru furt.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, în spatele acestui omor stă un scandal izbucnit într-un cerc de cunoscuţi, toţi consumatori de stupefiante.

Alexandru Rizea a mărturisit anchetatorilor că, după ce fratele său, Marian, a fost arestat la jumătatea lunii noiembrie după ce a încercat să spargă o locuinţă, iubita acestuia, Adriana Gheorghe, de 23 de ani, originară din comuna 1 Decembrie, a rămas să locuiască în apartamentul său.

Rămasă singură, fata a continuat să se drogheze alături de grupul de prieteni ai iubitului ei, despre care poliţiştii susţin că făcea parte dintr-o bandă de hoţi cunoscută cu numele de „Autogara”, potrivit Mediafax.

În acest context, sâmbătă, tânăra a plecat să cumpere etnobotanice de la un „magazin de vise” din cartier, împreună cu Costel Lăutaru, de 29 de ani.

După ce au cumpărat substanţele, cei doi ar fi plecat pe un teren viran din apropiere. Acolo, Lăutaru i-ar fi spus Adrianei Gheorghe că nu-i dă droguri decât dacă acceptă să întreţină relaţii sexuale cu el. La început, tânăra l-a refuzat, însă, ulterior, ar fi acceptat, însă numai după ce şi-ar fi primit doza. După ce s-a drogat, Adriana ar fi refuzat, în continuare, să-şi ofere serviciile sexuale, iar Lăutaru, simţindu-se înşelat, ar fi devenit agresiv.

Atunci, Adriana l-a chemat în ajutor pe fratele iubitului ei, care, în jurul orei 20.00, a ajuns venit la faţa locului, unde s-ar fi luat la bătaie cu tânărul drogat, pe care, în timpul conflictului, l-ar fi înjunghiat în inimă cu un cuţit.

„L-am auzit cum a zis: «Jeane, m-ai tăiat!» Atunci, m-am speriat şi am fugit acasă”, a povestit Alexandru Rizea, în timp ce le arăta anchetatorilor unde a avut loc încăierarea.

Înjunghiat în zona inimii, Lăutaru a fost ridicat de un echipaj SMURD, însă, în drum spre Spitalul Universitar, a intrat în stop cardio-respirator, astfel că medicii au început să îi facă manevre de resuscitare. El fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a unităţii sanitare, însă nu a putut fi salvat.

Audiată de poliţişti, Adriana Gheorghe a încercat, la început, să mintă şi să-i pună pe anchetatori pe o pistă falsă. Cu toate acestea, autorităţile l-au identificat repede pe suspectul principal, care, în momentul în care a fost încătuşat, se afla în scara blocului în care locuieşte.

Tot atunci, autorităţile au găsit ascuns, în lampa ascensorului din bloc, cuţitul folosit la omor.

Alexandru Rizea a fost prezentat, luni, instanţei Tribunalului Bucureşti, pentru eliberarea mandatului de arestare preventivă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!