Un cunoscut influencer din România și-a cerut iubita de soție într-un decor de poveste. Cei doi sunt în al nouălea cer, iar momentul a fost împărtășit în mediul online și extrem de apreciat de fani. Fericitul eveniment a avut loc chiar în inima junglei!
Ionuț Dima, celebrul influencer, trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Acesta a decis că este momentul să treacă la pasul următor, așa că și-a cerut iubita de soție. Însă nu oricum, ci într-un cadru parcă desprins din filmele romantice de la Hollywood! Antreprenorul a organizat o vacanță de vis și a ales decorul perfect, chiar printre animale exotice precum zebre și girafe. Influencerul a publicat totul în mediul online și a primit numeroase aprecieri de la fanii săi. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Ionuț Dima și-a cerut iubita de soție!
Ionuț Dima trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Acesta s-a așezat în genunchi în fața partenerei sale, cu care trăiește o poveste de dragoste de câțiva ani, și i-a pus cea mai importantă întrebare. Aflați în vacanță, decorul a fost perfect pentru momentul special.
Cei doi se află în Tanzania, iar cadrul a fost completat de prezența unor animale exotice, precum girafe și zebre, dar și de un covor din petale de trandafiri roșii. Aceștia luau cina fără ca iubita influencerului să bănuiască ceva, astfel că atunci când se aștepta cel mai puțin, antreprenorul i-a adresat marea întrebare. Iubita lui nu a ezitat și a spus «Da», iar apoi au început să plângă de bucurie pentru noua etapă pe care tocmai au început-o.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fcerere-6.jpeg)
Ionuț Dima și iubita/ sursa foto: social media
Cine este Ionuț Dima
Ionuț Dima a devenit cunoscut în urmă cu mai mulți ani, atunci când și-a început activitatea în mediul online. El a publicat de-a lungul timpului videoclipuri în care testa mâncare de la diferite locații și oferea recenzii sincere. Tocmai din acest motiv oamenii l-au apreciat și astfel a reușit să-și creeze o comunitate impresionantă.
Influencerul nu postează doar păreri, ci împărtășește și momente din viața sa personală. Antreprenorul are peste 530.000 de urmăritori pe YouTube, iar pe Instagram peste 200.000 de urmăritori. Acum el nu se bucură de succes doar pe plan profesional, ci și pe plan sentimental.