Adevărul despre căsătoria ispitei Gabriella cu ex-concurentul Insula iubirii. Totul a fost regizat, nu a existat o nuntă reală

Gabriella Barbu și Alex Girona, căsătorie regizată / Sursa foto: Colaj Cancan

Gabriella Barbu, una dintre cele mai controversate ispite din sezonul actual al emisiunii „Insula Iubirii”, are în spate o poveste de dragoste desprinsă parcă dintr-un scenariu de televiziune. Bruneta a avut o relație cu Alex Girona, fost concurent al versiunii spaniole a reality-show-ului, iar povestea lor a ajuns inclusiv în punctul în care cei doi au făcut o „nuntă” în fața camerelor de filmat. În realitate, însă, cei doi nu au fost niciodată căsătoriți.

Gabriella și Alex s-au apropiat după participarea acestuia la „La Isla de las Tentaciones 7”. Relația lor a continuat și după încheierea filmărilor. Mai mult decât atât, cei doi au ajuns să vorbească serios despre viitor, familie și căsătorie.

Cererea în căsătorie a avut loc în direct, dar nu a fost reală

Momentul decisiv a venit în iunie 2024, când ambii au participat la „Los vecinos de la casa de al lado”. Pe 25 iunie, Alex a pregătit o cerere în căsătorie chiar în cadrul emisiunii. În fața camerelor, acesta i-a făcut Gabriellei o declarație de dragoste și a întrebat-o dacă vrea să-și petreacă restul vieții alături de el.

Răspunsul brunetei a fost unul afirmativ, iar momentul a fost prezentat drept o cerere în căsătorie în toată regula.

Povestea a mers și mai departe. Pe 26 iunie 2024, la doar o zi după cererea în căsătorie, Gabriella și Alex au participat la o ceremonie organizată în platoul emisiunii.

Bruneta a îmbrăcat rochia de mireasă, cei doi au avut inele și martori și au rostit celebrul „sí, quiero”. Momentul a fost prezentat în cadrul producției drept o nuntă, iar ulterior cei doi au fost declarați ca fiind „căsătoriți”.

De aici poate apărea confuzia: deși imaginile au semănat cu cele ale unei nunți reale, ceremonia nu a reprezentat o căsătorie civilă sau legală. A fost un moment simbolic, organizat în cadrul show-ului. Cu alte cuvinte, Gabriella Barbu și Alex Girona nu au devenit niciodată soț și soție în acte.

Relația lor nu a avut un final fericit

În ciuda imaginilor romantice de la televizor și a planurilor pe care cei doi le făceau, relația avea să ajungă ulterior la final. Povestea dintre Gabriella și Alex s-a încheiat într-un context tensionat, cei doi ajungând să-și aducă reciproc acuzații de infidelitate.

Alex Girona și Gabriella Barbu / Sursa foto: Captură video

Gabriella a vorbit ulterior și despre o perioadă extrem de dificilă din viața sa, într-un podcast. Ispita a dezvăluit că a rămas însărcinată cu Alex, într-o perioadă în care relația lor era deja afectată de probleme și neînțelegeri.

Potrivit mărturisirilor sale, infidelitatea partenerului a avut un rol important în decizia de a întrerupe sarcina. Gabriella a recunoscut că, deși astăzi este împăcată cu viața pe care o are, se întreabă uneori cum ar fi fost lucrurile dacă ar fi ales să păstreze copilul.

CITEȘTE ȘI: Cum arăta Gabriella de la Insula iubirii înainte de operații? Schimbarea e vizibilă

Gabriella îl face pe Prințul Marco să-și pună relația la îndoială: „Simt că greșesc”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
Click.ro
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
go4it.ro
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Amendă între 1.000 și 10.000 lei pentru toți românii care locuiesc la bloc și fac acest lucru în balcon. Majoritatea cred că este legal, însă Art. 26 din Legea 50/1991 îi contrazice
Gandul.ro
Amendă între 1.000 și 10.000 lei pentru toți românii care locuiesc la bloc și fac acest lucru în balcon. Majoritatea cred că este legal, însă Art. 26 din Legea 50/1991 îi contrazice
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!