Nadine, despre clipele groaznice prin care a trecut la casa de copii: „Am simtit o cumplita umilinta, furie si nesiguranta”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

„Am aşteptat 30 de ani să am curajul de a spune lucrurile pe care le voi spune în seara asta. (…) Îi spuneam terapeutului că niciodată ziua asta nu va veni”, a mărturisit Nadine.

Pana acum, vedeta a refuzat sa vorbeasca despre familia ei, dar acum si-a deschis sufletul si a povestit cum a ajuns intr-un centru de plasament.

„Tatăl meu era african şi mama româncă. Pe vremea lui Ceauşescu nu se puteau căsători, era un fel de concubinaj al comunismului. (…) El a plecat în ţara lui, iar ea a rămas cu noi, doi copii negri şi fratele meu alb. Mama a murit tot din cauza sistemului, la un chiuretaj. Bunica a luat decizia de a ne duce la casa de copii. Pe fiecare ne-a dus în altă casă de copii din cauza vârstei. Cel mai traumatizant a fost prima zi când mi-au luat hainele de pe mine şi mi-au dat hainele căminului. Am simţit o cumplită umilinţă, furie, nesiguranţă”, a spus vedeta, pentru Antena 3.

Mai mult, ea spune ca a trecut prin momente groaznice la camin si simtea ca pentru ea si copiii de acolo timpul statea in loc.

„Credeam că am ajuns în orfelinat în 1986, dar se pare că era de fapt 1983. Nu mai ştiam. Pentru noi, acolo, timpul nu trecea, eram într-o bulă. Am văzut copii cu părinţi care m-au făcut pe mine să fiu recunoscătoare că am fost orfană. Pentru mine a fost mai simplu aşa. Eram şase copii de culoare în toată România. Când a venit o astfel de fetiţă la casa de copii, am fost cea mai fericită. Credeam că e sora mea. Când am văzut că nu e aşa, am urât-o”, a mai spus ea.

Cat despre realizarile sale, Nadine spune ca este foarte mandra ce a ajuns in viata si ii poarta un mare respect familiei pe care o are: „Sunt recunoscătoare că nu sunt prostituată, că nu sunt pe droguri, că nu sunt în canal, dar, la sfârşitul zilei, un om ca mine nu este un câştigător. Eu ştiu ce nevoie are socialul ca să te considere un câştigător. Pentru mine, faptul ca a mea soră a murit… eu nu voi mai câştiga niciodată. Am respect pentru familia pe care o am, sunt recunoscătoare pentru fiecare secundă pe care o trăiesc în siguranţă şi pentru confortul de care am făcut singură rost”.

Ionut Chiperi