O cunoscută vedetă TV a fost cerută în căsătorie de iubitul ei! Întreaga scenă a avut loc în Veneţia: „A fost ca în filme”

• Showbiz
O cunoscută vedetă TV a fost cerută în căsătorie de iubitul ei! Întreaga scenă a avut loc în Veneţia: "A fost ca în filme"

„Sorin mi-a spus că se va ocupa de tot şi vom merge patru zile la Balcic. Cu o seară înaintea plecării, mi-a spus că ne trezim la 4 şi că plecăm într-un loc secret. O noapte întreagă nu am închis un ochi şi am tot încercat să ghicesc unde vom ajunge. Dimineaţa am aflat că zburăm spre Veneţia, un loc în care îmi doream de mult să ajung”, a povestit emoţionată Irina.

Casatorie

Cererea în căsătorie a fost nu doar ca la carte, ci şi ca în filme. „După o zi de plimbări pe străzi înguste, aglomerate şi pline de mister, a venit momentul plimbării cu gondola. Simţeam că mi se pregăteşte ceva, îl cunosc bine pe Sorin şi îl simţeam extrem de încordat. Pe unul dintre canalele umbrite, mi-a fost adresată întrebarea, însoţită de o declaraţie minunată şi inelul de logodnă”, a mai dezvăluit fericită Irina. Gondolierul n-a stat deoparte, emoţionat şi el de frumoasa propunere, şi a imortalizat fericitul moment.

Casatorie

Casatorie

banner

Ionut Chiperi
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Gandul.ro
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!