Ce s-a intamplat cu Marius Nedelcu dupa ce a plecat din Akcent. Afla de ce nu mai sta de doi ani in Romania si cu ce se ocupa acum

Showbiz
Ce s-a intamplat cu Marius Nedelcu dupa ce a plecat din Akcent. Afla de ce nu mai sta de doi ani in Romania si cu ce se ocupa acum

Cei patru baieti de la Akcent aveau si o imagine care i-a ajutat foarte mult, iar cei priceputi stiau ca Adi Sina si Marius Nedelcu sunt cei care au si calitati vocale.

akcent

Chiar daca succesul era imens, ceva s-a intamplat pe parcurs, pentru ca Marius a hotarat brusc, in 2008, sa paraseasca trupa si sa inceapa o cariera solo.

A lansat chiar cateva piese de top, printre care si „Rain”, alaturi de Giulia, dar si-a indreptat atentia si spre alte activitati.

marius nedelcu

Preocupat de felul in care arata, Marius si-a deschis la un moment dat chiar si o sala de antrenamente, apoi a devenit manager pe Romania al unui important lant de sali sportive.

marius nedelcu

Cariera lui s-a dezvoltat foarte mult pe aceste coordonate, astfel ca Marius a mers peste tot prin tara sa organizeze activitatea salilor, dar nu s-a oprit la Romania.

„Sunt plecat din Romania de aproape doi ani. Inainte sa plec, am fost Country Manager pentru Romania, apoi un an am fost Country Manager pentru Croatia si acum sunt consultant pentru Suedia. Deci cu muschii stau bine”, a povestit Marius pentru CANCAN.ro.

marius nedelcu

Cu toate ca profesia lui pare acum alta, fostul Akcent a ramas cu gandul la partea artistica a vietii sale.

„Nu am mai mers in concerte, pentru ca m-am concentrat pe altceva. Am continuat insa sa inregistrez…vom vedea. Pastrez legatura cu Akcentii, dar ne vedem rar din cauza distantei. Am vorbit cu ei chiar acum cateva zile, cand am fost in Bucuresti. Chiar am filmnat ceva cu o camera imprumutata de la Sorin”, ne-a explicat Marius, care se pregateste sa lanseze un single.

marius nedelcu

Iar pentru admiratoarele sale, Marius a transmis un mesaj clar si care nu lasa loc pentru nimeni: „Cu dragostea stau mai bine ca niciodata!”.

Diana Babeanu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Click.ro
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
Gandul.ro
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale