Trupul neînsufleţit al lui Cioabă a fost adus în România! Vezi primele imagini cu sicriul în care se află „Regele romilor”

• Știri
Trupul neînsufleţit al lui Cioabă a fost adus în România! Vezi primele imagini cu sicriul în care se află "Regele romilor"

Update 23:10: Cortegiul funerar cu trupul neinsufletit al Regelui Cioaba a ajuns la o capela din zona Obor a Capitalei, unde se va tine o slujba religioasa.

Aeronava care a adus sicriul cu trupul lui Cioabă, aparţinând companiei Turkish Airlines, a aterizat la Otopeni în jurul orei 20.30.

Printre cei care au aşteptat, la aeroport, repatrierea trupului neînsufleţit al lui Cioabă s-au numărat deputatul Mădălin Voicu, pastorul Călin Ioan, de la Biserica Penticostală Evanghelia din cartierul bucureştean Ferentari, şi alţi reprezentanţi ai comunităţii romilor.

Masina mortuara cu care a fost transportat Florin Cioaba
Masina mortuara cu care a fost transportat Florin Cioaba

Fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor, Daniel Cioabă, a declarat că sicriul cu trupul tatălui său va fi dus la Sibiu în noaptea de marţi spre miercuri, „pe la 12.00-1.00”, iar funeraliile vor avea loc vineri.

Florin Cioabă

„Tatăl meu va fi dus pentru transferul din sicriul de transport în sicriul cumpărat de către noi. Acum va fi dus la o firmă de pompe funerare pentru procedurile de îmbălsămare şi mutarea în celălalt sicriu, iar la 12-01 plecăm la Sibiu. Înmormântarea va avea loc vineri”, a spus fiul lui Cioabă.

Florin Cioabă

El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că au fost trimise mai multe invitaţii la înmormântare, inclusiv către oameni politici, însă nu a dorit să precizeze cine sunt aceştia.

Florin Cioabă va fi înmormântat în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pe 25 de ani.

Florin Cioabă

Firma care asigură serviciile funerare a mai fost angajată, în acelaşi scop, la decesul a numeroşi actori, cântăreţi, sportivi şi politicieni, printre care Gheorghe Dinică, Ion Dolănescu, Nicolae Dobrin şi Corneliu Coposu.

Florin Cioabă

Autointitulatul rege al romilor a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Banner

Ionut Chiperi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!