Alina Pușcău a plecat din America după ce a primit o veste încurajatoare în urma tratamentului pentru cancer. În ultimele două luni, modelul a trecut printr-o perioadă dificilă, după ce medicii i-au descoperit 11 tumori. Acum, vedeta a ajuns în Grecia, unde s-a întâlnit cu mai mulți prieteni, printre care și o altă celebritate din România.
În ultimele două luni, Alina Pușcău a trecut prin momente extrem de dificile, după ce a primit un diagnostic grav care i-a schimbat complet viața. Modelul a aflat că suferă de cancer la sân, iar investigațiile medicale au scos la iveală 11 tumori, unele dintre ele fiind localizate și în alte zone ale corpului.
De atunci, vedeta a urmat tratamente și a încercat să își păstreze speranța, sprijinită de familie, prieteni și credință. După ultima investigație nu s-au mai identificat tumorile descoperite anterior, ci doar un punct la nivelul sânului, pe care medicii nu au reușit să îl identifice cu certitudine.
Cu cine s-a întâlnit Alina Ppușcău în Grecia
După această veste, Alina Pușcău a călătorit în Grecia pentru a doua oară în ultima perioadă, unde a vizitat mai multe locuri de rugăciune pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce consideră a fi o minune. În timpul șederii sale, vedeta s-a întâlnit și cu Valentina Pelinel, care a ales, la rândul ei, să petreacă o scurtă vacanță în această țară.

Sursa foto: Instagram
Modelul a publicat și un mesaj emoționant în mediul online, în care le-a mulțumit celor care i-au fost alături în perioada dificilă și a vorbit despre rolul credinței în viața sa.
Alina Pușcău a mărturisit că este recunoscătoare familiei, prietenilor și persoanelor care au susținut-o emoțional și spiritual. De asemenea, aceasta a spus că Sfântul Nectarie a ajutat-o prin rugăciune și că a ales să îi aducă un omagiu pentru a-și exprima recunoștința.
„Le sunt profund recunoscător familiei mele, prietenilor și echipei mele extraordinare de sprijin emoțional și spiritual pentru că m-au înconjurat cu atâta iubire, credință și rugăciuni.
Cred că Sfântul Nectarie a mijlocit pentru mine și, prin harul lui Dumnezeu, am primit un miracol chiar de ziua lui de naștere. Inima îmi este plină de recunoștință.
De aceea am parcurs acest drum lung pentru a te vizita, Sfinte Nectarie – ca să-ți mulțumesc, să te cinstesc și să sărbătoresc acest minunat miracol. Îți mulțumesc, Doamne, pentru puterea credinței, a iubirii și a miracolelor.”, a scris Alina Pușcău pe rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI: Care este cea mai mare dorință a Alinei Pușcău, după ce s-a vindecat de cancer. A spus-o public!