„Parca imi dau viata cand ma uit la ei/Fa-i, Doamne, oameni pe nepotii mei”. Ce surprize le-a facut Alexandru Arsinel nepotilor

Știri

Dupa ce a suferit o operatie de transplant de rinichi in urma cu 8 luni, actorul Alexandru Arsinel pare sa isi revina treptat, chiar daca tratamentul post operator consta in administrarea “cu pumnul” a medicamentelor. Chiar daca sanatatea sa este una precara, actorul a gasit puterea de a trece peste greutatile vietii. Vestea buna a sosit la 8 luni de la operatia de transplant de rinichi efectuata la Cluj.

Pentru ca se simte din ce in ce mai bine, actorul a primit acordul medicilor sa plece intr-un turneu prin tara
Pentru ca se simte din ce in ce mai bine, actorul a primit acordul medicilor sa plece intr-un turneu prin tara

“Analizele medicale au iesit bine. Sunt bine, ma recuperez, intru in activitatea de zi cu zi, activitate pe care eu o consideram una normala. Atasamentul si prietenia cu publicul sunt intr-o curba ascendenta, iar asta nu poate decat sa ma bucure. Spectatorii care s-au adunat in jurul cuplului Stela-Arsinel timp de 50 de ani de activitate sunt lideri impotriva unor rautati care au mai pigmentat mass-media.

Faptul ca am un sprijin permanent din partea colegilor, a publicului si a familiei ma face sa fiu puternic si sa profit de sansa oferita de Dumnezeu si de echipa de medici de la Cluj in frunte cu prof. M. Lucan. Vreau sa profit de aceasta sansa cat mai mult si sa am posibilitatea sa imi pun toate capacitatile atat artistice, organizate in slujba Teatrului Tanase cat si cele afective in slujba familiei, a copiilor si a nepotilor mei.” a declarat vedeta pentru CANCAN.ro

A compus o melodie pentru fiecare nepot al sau
 

Iubit de toata lumea pentru talentul actoricesc, dar si pentru vocea sa, Arsinel a compus pentru fiecare dintre cei 3 nepoti ai sai cate o melodie in momentul in care s-au nascut.
Rares este “ultimul sosit” in familia lui Arsinel. Actorul i-a daruit nepotului sau chiar in ziua in care s-a nascut o piesa: “Doamne, iar sunt fericit / Fiindca mi l-ai dat pe Rares – cel mai nou venit/ Un fan de Arsinel… Rares am tot visat in somn, tot gandindu-ma la viata ta/ Ca ai sa fii un mare domn/ Cum si Petru a fost candva”.

Artistul a suferit anul trecut un transplant de ficat
Artistul a suferit anul trecut un transplant de ficat

“Parca imi dau viata cand ma uit la ei/ Si ca sa-mi dai dovada ca existi/ Fa-I doamne oameni pe nepotii mei/ Si daca poti fa-I si putin artisti”, le-a mai transmis Arsinel, in versuri, nepotilor sai.

Pe 4 iunie implineste 75 de ani


Problemele de sanatate par ca nu i-au umbrit ambitia si optimismul actorului. Isi asteapta ziua de nastere cu nerabdare si ii multumeste lui Dumnezeu pentru ca a primit sansa de a-si bucura in continuare spectatorii.

arsinel

“Pe 4 iunie sarbatoresc o varsta onorabila care se cere sarbatorita. Voi incerca sa fac o intalnire cu prietenii mei apropiati, cu copiii si cu nepotii mei si sa fie un moment de care sa ne aducem aminte cu placere. Traiesc cu gandul la public, la familia mea si la Dumnezeu care mi-a ingaduit sa ajung la o varsta venerabila si sa incerc sa ma achit la modul onorabil de tot ceea ce a trebuit sa fac pentru societatea in care m-am nascut. Iubesc Romania, un taram minunat de care m-am legat pe toata viata si care m-a incarcat cu acea energie unica datatoare de sperante la care nici in cele mai grele conditii nu am renuntat sa sper ca maine va fi mai bine”, a declarat Alexandru Arsinel pentru CANCAN.ro.

(G.B.C.)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!