Avertizare METEO! Ploi, vant puternic si descarcari electrice, în toata tara, pana luni seara

Știri
Avertizare METEO! Ploi, vant puternic si descarcari electrice, în toata tara, pana luni seara

Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, luni, între orele 09.00 şi 21.00, va ploua în regiunile sudice şi local în centrul şi estul ţării, vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit Mediafax.

Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, îndeosebi în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, vor fi posibile cantităţi de aproximativ 25 de litri pe metru pătrat.

Judeţele Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Alba şi, parţial, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Braşov şi Vrancea au fost sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii până luni, la ora 09.00.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat duminică, la videoconferinţa cu prefecţii care a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, că în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va continua să plouă până luni seară şi acestea, după ce avertizarea cod galben va fi ridicată, vor rămâne sub o informare.

Ion Sandu a adăugat că în restul teritoriului care nu este cuprins în atenţionarea cod galben vor fi emise, luni, probabil, atenţionări imediate, dar în aceste zone nu va ploua continuu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Click.ro
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!