Cum a ajuns Varful Gugu, “muntele care dispare”, sa fie considerat unul din punctele energetice esentiale ale Terrei !

• Știri
Cum a ajuns Varful Gugu, “muntele care dispare”, sa fie considerat unul din punctele energetice esentiale ale Terrei !

In apropiere de Masivul Retezat, Muntii Godeanu sunt inconjurati de trei regiuni ale Romaniei, cu o puternica incarcatura istorica, Banatul, Transilvania si Oltenia. Aici se gaseste unul din cele mai inalte varfuri din tara, cu o altitudine de 2291 metri. Arheologii au gasit aici vestigii ale civilizatiei dacice, iar cercetatorii fenomenelor paranormale considera ca locul este puternic incarcat energetic.Specialistii au remarcat acolo si prezenta misterioaselor fulgere globulare.

Peisaj superb in Masivul Godeanu
Peisaj superb in Masivul Godeanu

Muntele lui Zamolxe

Legendele vorbesc despre locasul sfant al zeului in care credeau dacii, Zamolxe, astfel ca muntele a fost venerat, in vechime de stramosii nostri. Din acest motiv, legendele spun ca acolo s-ar afla ascunse comori dacice, si chiar Decebal si-ar fi pastrat acolo o buna parte din tezaur, iar asta ii atrage permanent pe cei care vor sa se imbogateasca peste noapte. Localnicii vorbesc insa cu teama despe aceasta zona, povestind ca aici s-ar petrece adevarate fenomene paranormale. Mai exact, cateva ore pe zi, in anumite perioade care insa nu se repeta la intervale de timp egale, muntele nu mai poate fi vazut, pur si simplu dispare, si nu din cauza cetii!

Situatii stranii au atras cercetatorii fenomenelor paranormale
Situatii stranii au atras cercetatorii fenomenelor paranormale

“Gugulanii” si cercetatorii, uimiti de fulgerele globulare

Localnicii sunt cunoscuti ca si „gugulani“, si sunt renumiti pentru longevitatea lor, Varstele record la care ajung sunt puse pe seama zonei misterioase în care locuiesc si a încarcarii energetice mari.

Aceasta este
Aceasta este „harta” muntilor

Pentru a ajunge pe Varful Gugu, trebuie sa te pregatesti pentru o zi întreaga de mers. Se porneste din zona Campusel, catre izvoarele Jiului de Vest, iar de acolo se urca panta spre saua Paltinul, varful Paltinul, catre Platoul Borascu. De aici, mai este doar un „pas“ catre varful Gugu, care este cel mai înalt varf din Muntii Godeanu.Multi dintre turistii veniti în zona sustin ca au vazut varful disparand sau ca au vazut explozii de lumina tasnind chiar din munte. La începutul anilor 90, au aflat si cercetatorii despre misterele Gugului si au venit în zona. La finalul expeditiei, au declarat ca au vazut luminile, care „au furat” varful spre cer si nu au putut dormi deloc din cauza unor „energii inexplicabile”, spun pasionatii de misterul varfului. Luminile erau de fapt, fulgere globulare

Nu se stie exact cum se produc fulgerele globulare
Nu se stie exact cum se produc fulgerele globulare

Jules Verne l-a descris fara sa-l vada

Toti cei care au incercat sa dezlege misterul s-au confruntat cu fenomene stranii. Oamenii de stiinta nu au putut petrece mai mult de doua trei zile pe munte, expeditia punandu-si amprenta pe psihicul lor.
Oamenii s-au confruntat cu stari nemotivate de spaima, senzatii de sufocare, aveau impresia ca sunt priviti. Au aparut din nou acele explozii luminoase în varf. Pe acea vreme nu existau aparate digitale, iar inregistrarile video se faceau cu camere de filmat pe role de film. Nimeni insa nu a putut explica de ce nu s-a imprimat nimic pe pelicula, din cateva ore de înregistrare.
Varful Gugu a aparut de mai multe ori in literatura de specialitate, dar si in beletristica. Autorii lucrarilor il considera una din zonele importante energetice a Pamantului, fiind amintit si de Victor Kernbach în lucrarea sa „Enigmele miturilor astrale”, care spune ca acest varf este centrul unuia dintre „punctele energetice esentiale” ale Planetei. Varful Gugu a fost descris si de Jules Verne în romanul sau „Castelul din Carpati”. La fel ca in toate lucrarile sale, Jules Verne a descris cu exactitate locurile, fara ca vreodata sa fi calatorit acolo !
 
CITESTE SI: Unul dintre cele mai vechi mistere ale omenirii a fost elucidat! Uite ce este de fapt LEGENDARA CREATURA

Misterele piramidei din Pitesti! Ce lucruri BIZARE se intampla in monumentul ramas in paragina!

(M.N.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!