Caz rar la Spitalul Cantacuzino din Capitala: Gemene nascute la diferenta de sapte saptamani, in ani diferiti

Știri
Caz rar la Spitalul Cantacuzino din Capitala: Gemene nascute la diferenta de sapte saptamani, in ani diferiti

Maria a venit pe lume în noiembrie 2014, cântărind 900 de grame, iar Ioana, sora ei, după 51 de zile, prin cezariană, şi a cântărit un kilogram.

Mama nu a întâmpinat nicio problemă în timpul sarcinii, până în noiembrie, când s-a declanşat naşterea.

Prima fetiţă, Maria, a venit pe lume când sarcina avea 27 de săptămâni, cântărind 900 de grame. După naşterea ei, contracţiile s-au oprit.

Medicii au sfătuit-o pe femeie să continue sarcina cu al doilea copil. După 51 de zile, în 6 ianuarie, văzând că fătul nu mai ia în greutate, medicii au decis să facă cezariană, aducând pe lume a doua fetiţă, Ioana care cântărea un kilogram.

Gemene

Adrian Crăciun, medic primar neonatolog, a explicat că păstrarea celui de al doilea copil a fost posibilă pentru că gemenele erau în saci embrionari şi placente separate.

„I-am arătat primul copil şi i-am spus că al doilea trebuie să rămână în burtică pentru că orice aş face eu pentru primul, aici, în incubator, «tu faci mai multe pentru cea de-a doua în uter». A fost o muncă de echipă. Astfel de cazuri sunt extrem de rare pentru că, în mod normal, declanşarea naşterii la un geamăn presupune declanşarea şi la celălalt. Este foarte greu, nici nu ştiu prin ce mecanism medical nu s-au declanşat contracţiile şi pentru al doilea şi mama a putut să-l mai ţină. A fost ca o minune de la Dumnezeu”, a mai spus medicul Adrian Sorin Crăciun, potrivit MEDIAFAX.

Gemenele au fost externate, vineri, prima având 2.250 de grame, iar a doua, 2.900 de grame, dar vor veni periodic la control.

Femeia mai are acasă un băiat de 19 ani.

R.O.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video