Strigător la cer! Fraţii cerşetori şi-au dat mama afară din casa primita de la Becali!

Showbiz
Strigător la cer! Fraţii cerşetori şi-au dat mama afară din casa primita de la Becali!

Femeia susţine că fraţii au fost cei care şi-au dat părinţii afară din casa primita de la Gigi Becali în urmă cu două săptămâni. „Ne-am certat de cand ne-au gonit din casa aia. Nelu ne-a gonit. Nu am ştiut ce îi in casa aceea. Fata mea m-a minţit. A spus că e curat. Am plecat de acolo de două săptamani. Fratii nu voiau sa-i comande taică-su. Au spus că e casa lor. Mie îmi e ruşine de oamenii ăia, nici nu îmi vine să dau ochii cu ei”, a spus mama fraţilor.

Mama cerşetorului care l-a impresionat pe Gigi Becali susţine că a fost dată afară din casă
Mama cerşetorului care l-a impresionat pe Gigi Becali susţine că a fost dată afară din casă

Latifundiarul din Pipera a făcut la sfârşitul anului trecut un gest de omenie şi le-a dat acestora o casă în care să locuiască, iar în prezent imobilul arată dezastruos. Oalele cu mâncare sunt peste tot în casă, vasele sunt nespalate, iar gunoiul este aruncat în curte.„Este oprit curentul, trebuia să plătim 8 milioane. Copiii au ieşit (la cerşit-n.r.) Lumea mă face beţivă, dar eu nu beau. Fumez, beau o cafea, dar nu beau”, a spus mama cerşetorilor la o emisiune tv. Foştii proprietari au rămas mască când au văzut cum arată casa. ”E un dezastru total. Mi se pare şocant, groaznic. E distrus totul. Am găsit până şi absorbante în pat. Sertarul din bucătărie e rupt. O ţigară a fost stinsă pe mochetă. Şi-au bătut joc de casă”, au spus aceştia.

 Livia Lixandru

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video