Imagini de pus în ramă! Băsescu Junior este răsfăţatul familiei

Showbiz
Imagini de pus în ramă! Băsescu Junior este răsfăţatul familiei

Un tată învăţându-şi fiul să meargă, ajutându-l să facă primii paşi, este o imagine frumoasă şi chiar înduioşătoare. Ioana şi cei doi Radu se aflau la Mânăstirea Caşin, unde avea loc botezul fiicei Roxanei Voloşeniuc şi a lui Alex Popescu.

De cand a nascut, Ioana isi petrece mai tot timpul cu fiul ei, Radu
De cand a nascut, Ioana isi petrece mai tot timpul cu fiul ei, Radu

Cum, în timpul ceremoniei de botez, Radu cel mic s-a cam plictisit, Radu cel mare şi-a luat, frumuşel, copilul şi, împreună, au ieşit afară din biserică. Ioana a rămas la slujba de botez până la sfârşit. Îi vedem pe toţi trei la plecare, şi e de remarcat că Ioana arată în continuare foarte bine, aflându-se, sub acest aspect, în cea mai bună epocă de carne a ei. Ioana Băsescu şi Radu Pricopie s-au căsătorit în urmă cu aproape doi ani, în secret, la Primăria Azuga. În acel moment, Răducu se afla pe drum, în burtica Ioanei şi se poate spune că, într-un fel, şi el a fost prezent la cununia civilă a părinţilor lui.

Oana Pascaru
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video